Data publicării:
Victimă a familiei Dincă, recompensă uriașă pentru aducerea Luizei
Una dintre victimele familiei Dincă a anunțat, în direct, la un post de televiziune, că oferă recompensă persoanei care i-o aduce pe Luiza.
"Vă spun eu ce vor persoanele care o au pe Luiza în mână. Vor o recompensă. Instituțiile românești, dacă ar pune o sumă de bani în schimbul fetei, ei au spus că le dau fata. Ei au învățat-o pe Luiza să nu vorbească. În momentul în care îi dau drumul o să o lase într-un loc și să nu spună nimic, pentru că dacă vorbește, îi omoară toată familia", a declarat victima, în direct, la România TV.
"Am vorbit cu investigatorul privat și i-am spus că în seara asta, în emisiune, eu o să ofer 500 de mii de euro, nu în bani, ci în valoare de proprietate, persoanei care mi-o aduce mie pe Luiza. M-a impresionat foarte mult și sunt dispusă să ofer eu toate proprietățile pe care le am persoanei care mi-o aduce pe Luiza. Mi-au spus că o țin drogată non-stop pe Luiza pentru că persoana care a luat-o e și un traficant de droguri. Eu m-am gândit cât poate să producă o fată într-un an, doi, zece? Nu o să ajungă niciodată la această sumă. Eu risc viața mea și a familiei mele, pentru a salva această fată", a anunțat aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News