Vicepreşedinte KMGI: Ne vom aşeza la masa discuţiilor cu guvernul român. Nu cred că vom ajunge să dăm statul român în judecată
Reprezentanţii KMG International (KMGI), fostul grup Rompetrol, şi cei ai Guvernului român se vor întâlni la discuţii „în curând", pentru a ajunge la o concluzie privind sechestrul pus pe activele Petromidia de către DIICOT, a declarat pentru News.ro Cătălin Dumitru, vicepreşedinte senior al KMG International.
În 27 iulie 2016, KazMunayGas a iniţiat proceduri legale împotriva României, după ce procurorii DIICOT au pus sub sechestru rafinăria Petromidia, întrerupând în acest fel planul de vânzare a unei participaţii de control către o companie chineză.
Conform procedurilor, după ce a înştiinţat Guvernul, compania kahază încearcă o rezolvare pe cale amiabilă, înainte de a ajunge la ICSID, cea mai importantă instituţie în ceea ce priveşte arbitrajul în domeniul investiţiilor.
„Avem promisiuni că în curând ne vom aşeza la masa discuţiilor. Mi-aş dori să se termine cât mai rapid, pentru că e vorba de bani foarte mulţi de investit în România şi este păcat să se piardă aceste oportunităţi", a afirmat Dumitru, pentru News.ro.
Întreaga activitate a grupului se desfăşoară normal, a menţionat reprezentantul grupului kazah.
„Este mult spus că Rompetrol va da statul român în judecată. Suntem convinşi că autorităţile române, Guvernul, statul român vor găsi o cale deschisă pentru dialog, pentru că este în interesul statului, este în interesul marilor jucători de pe piaţă să se găsească o soluţie. Nu vrem să ne gândim la o astfel de soluţie extremă şi suntem convinşi că nu se va ajunge la o astfel de cale extremă", a precizat Dumitru.
Fosta conducere a Ministerului Energiei a asigurat compania că dosarul respectiv va fi transmis „cât se poate de clar şi de transparent" către noul Executiv, potrivit companiei.
„Sperăm ca acum, cu noul Guvern, să se finalizeze discuţiile şi să permitem, şi noi şi statul, fondurilor să intre în România şi să putem să ne ducem până la capăt planurile", a spus reprezentantul KMGI.
[citeste si]
KMGI pregăteşte totodată o investiţie de circa 110 milioane euro, într-o termocentrală în cogenerare de 100 MW la Năvodari, pe platforma Petromidia.
Proiectul ar asigura independenţa energetică a rafinăriei Petromidia, iar surplusul de energie electrică ar putea fi distribuit în oraşul Năvodari.
„Pe de o parte, investiţia ar ajuta grupul, dar şi oraşul Năvodari. Totul este să existe stabilitate din punct de vedere fiscal, din punct de vedere legislativ, clarificarea tuturor noastre probleme cu statul român, stat care este acţionar în proporţie de 44% în grupul de companii. E vorba de un parteneriat şi ca partener trebuie să găsim o cale optimă de rezolvare a acestei situaţii", a afirmat Dumitru.
China Energy Company Ltd ar putea finaliza în mai-iunie preluarea KMGI (fostul Rompetrol Group) de la KazMunayGas.
CEFC va achiziţiona o participaţie de 51% în KMGI de la KazMunayGas, companie de stat din Kazahstan, care va păstra restul participaţiei.
„Sperăm să avem finalizarea acestui deal până în luna mai-iunie", a spus Dumitru.
KMG International (KMGI), fostul Grup Rompetrol, prin care grupul kazah de stat KazMunayGas controlează rafinăria Petromidia, a anunţat în decembrie că negocierile dintre KazMunayGas şi compania chineză China Energy Company Limited (CEFC) pentru vânzarea pachetului de 51% din acţiunile KMG International NV au ajuns în etapa finală.
„Negocierile cu partea chineză au fost finalizate prin acordul pe care l-am semnat pe 15 decembrie la Bucureşti, iar în perioada următoare este doar o chestiune importantă legată de acordul autorităţilor române, precum şi a celor de la Bruxelles. Sunt proceduri absolut normale", a precizat Cătălin Dumitru.
În urmă cu un an, a fost încheiat parteneriatul pentru firmele deţinute de grup în Franţa şi Spania, unde tranferul propriu-zis de acţiuni a durat trei-patru luni, după îndeplinirea procedurilor la nivel european, spune el.
KazMunayGas şi KMG International, filială înregistrată în Olanda care controlează afacerile din România, au transmis autorităţilor române, în 22 iulie 2016, o notificare formulată în baza tratatelor privind protejarea investiţiilor (Notice of Investment Dispute), având ca temei prevederile Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Kazahstan, ale Acordului între Guvernul Regatului Ţărilor de Jos şi Guvernul României şi ale Tratatului Cartei Energiei.
Această notificare reprezintă primul pas procedural care ar putea conduce la o dispută de arbitraj între investitor şi statul român. Disputa între grupul KazMunayGas şi statul român în faţa unui tribunal international de arbitraj ar putea face referire la investiţiile KazMunayGas în trei companii care au aparţiut anterior statului: Rompetrol SA (în prezent Oilfield Exploration Business Solutions -OEBS), Vega SA şi Rompetrol Rafinare SA (RRC).
Scrisoarea companiilor KazMunayGas către Guvernul României detaliază indisponibilizarea unor active în valoare totală de peste 2,1 miliarde de dolari şi convingerea companiei că, aparent, autorităţile intenţionează să pună sechestru şi să naţionalizeze active controlate de grupul kazah.
ICSID este cea mai importantă instituţie în ceea ce priveşte arbitrajul în domeniul investiţiilor.
Grupul kazah care controlează Petromidia, preluată în 2007 de la omul de afaceri Dinu Patriciu, a încheiat în primăvara anului trecut un acord cu o companie chineză pentru cedarea controlului afacerilor din România.
În 29 aprilie 2016, KazMunayGas şi CEFC au semnat un acord prin care chinezii preiau controlul, printr-o companie mixtă în care CEFC are o participaţie majoritară, asupra afacerii din România a kazahilor, care include în principal două rafinării, Petromidia şi Vega, şi o reţea de distribuţie.
Până în prezent nu este clar dacă problemele cu justiţia românească ale grupului kazah ar putea pune piedici tranzacţiei cu grupul chinez.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News