Data publicării:

Vicepreședinte PSD, scenariu care îi înspăimântă pe români

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Economie
WhatsApp

Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte PSD, avertizează decidenții Uniunii Europene să ia măsuri pentru a preveni scenariul în care căderea burselor generează o nouă criză economică, ale cărei efecte ar risca să se răsfrângă din nou asupra populației.

„Este cât se poate de îngrijorător ceea ce vedem că se întâmplă azi pe piețele financiare. Bursele din China au scăzut cu 7% după prima şedinţă de tranzacţionare din 2016, cu un impact negativ resimțit și pe piețele europene - indicele FTSE 100 (Londra) a coborât cu 1,7%, DAX (Frankfurt) cu 3,4%, iar CAC (Paris) cu 2,3%. Efectele se văd și pe bursa din România, care este, de asemenea, în scădere - principalii indici, BET şi BET Plus, se aflau luni în scădere cu cca 1%. Tendința de scădere a continuat și zilele următoare. Iar ceea ce vedem că se întâmplă în această perioadă ne arată că, deocamdată, șansele de revenire sunt timide: indicele FTSE 100 a crescut doar la cca 0,7%, indicele DAX la 0,71%, iar indicele CAC 40 la 0,45%. Tot acest scenariu pare că seamănă foarte bine cu ce s-a întâmplat în 2007-2008. Europa trebuie să demonstreze că a învățat ceva din lecțiile trecutului. Deja asistăm la un efect de tip bulgăre de zăpadă și trebuie să acționăm până nu este prea târziu", a zis europarlamentarul.

Apel către decidenții europeni

"Tocmai de aceea, fac un apel către decidenții europeni să ia măsuri pentru a preveni situația in care căderea burselor antrenează o nouă criză economică. În sens contrar, există riscul foarte serios ca acest fenomen să ducă la o nouă recesiune, ale cărei efecte să cadă, din nou, pe umerii populației, si nu ai băncilor sau ai marilor companii. Nu ne permitem ca acum, când abia începem să ne revenim după eșecul politicilor de austeritate, să ajungem în situația de a repeta istoria. Populația trebuie protejată cu orice preț de austeritate, iar decidenții trebuie să demonstreze că înțeleg acest lucru, că sunt responsabili și pot acționa în baza unei viziuni pe termen lung", a mai afirmat Victor Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel