Data actualizării:
Data publicării:

Viața în piețele din Cluj: Nu suntem susținuți concret pentru munca noastră. Când tragem linie, nu merită. Lucrez în pierdere / foto

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Viața reală, de zi cu zi, ne arată concret adevărata față a României în care trăim, spre deosebire de mirajul roz, în care unii ne spun că economia duduie în țara noastră. Micii producători români fac eforturi disperate pentru a oferi concetățenilor săi produse eco, de calitate.  

Prin urmare, următorul articol prezintă o situație concretă din viața reală, de zi cu zi, a românilor.

Cum se descurcă românii, producători locali și cumpărători. Piața volantă - punct de interes pentru clujeni

Numeroși clujeni aleg să cumpere de la producătorii locali. În acest sens, piața volantă din cartierul Gheorgheni (strada Unirii în capătul liniei troleibuzului 3) din Cluj-Napoca reprezintă un punct de interes, o atracție pentru cumpărători. Piața este deschisă în fiecare joi, în intervalul orar 13:00-19:00.

Marfă cu 'gust și miros adevărat'

Zeci de producători locali, respectând măsurile Covid-19, au expus și joi, 19 august 2021, legume, fructe, produse apicole sau de panificație, carmangerie, băuturi tradiționale și artizanale, dar și flori. Marfa este proaspătă, de înaltă calitate, cu 'gust și miros adevărat', precum mi-a prezentat un întreprinzător. Însă acest lucru se poate vedea cu ochiul liber!

'Lucrez în pierdere, nu îmi ajunge să plătesc benzina care a ajuns la 6 lei!'

Am întrebat câțiva producători locali cum merge afacerea. Dacă unii dintre ei au ajuns să fie mulțumiți că au un loc unde să își desfacă produsele pe piață și fac ce tot pot ca să supraviețuiască pentru că nu au alternative, alții sunt la capătul răbdării deoarece 'nu sunt suntem susținuți concret și real pentru munca noastră. Când tragem linie, la sfârșit de lună, această afacere nu merită. Lucrez în pierdere, nu îmi ajunge să plătesc benzina care a ajuns la 6 lei! Ce profit să fac? Am mulțumirea morală că nu îmbolnăvesc românii cu hrană de proastă calitate'.

Un alt producător mi-a relatat că 'face eforturi pentru a oferi românilor hrană proaspătă, sănătoasă, dar nu știe cât timp va mai continua'. El a mai spus că, probabil, va vinde produsele în fața casei sale, nu se va mai deplasa până la Cluj.

Fructe sănătoase. Zmeură și mere de vară pentru nepoțica

Am întrebat și câțiva oameni de ce preferă să cumpere din piața volantă. Iată câteva răspunsuri:

'Cumpăr de aici (n.red. piața volantă) pentru că găsesc alimente de calitate, sănătoase'. O altă persoane a spus că a venit să cumpere câteva kilograme de roșii pentru că aici găsește 'roșii cu gust și miros, neinjectate să se coacă forțat'. Un alt clujean a subliniat că a venit să cumpere fructe, mere și zmeură, pentru nepoțica lui, subliniind că nu va cumpăra prea mult deoarece nu își permite din pensia pe care o are.

Concluzie

În concluzie, dacă statul/administrația locală, centrală, județeană/instituțiile abilitate nu vor lua măsuri concrete, pe termen mediu și lung, dacă nu vor elabora împreună politici publice de sprijin pentru micii producători locali... vom rămâne doar cu pozele în amintirea piețelor volante și a produselor românești eco de odinioară. Și trag această concluzie din luarea pulsului societății, zi de zi, de la firul ierbii, nu din birouri sau ascultând doar declarațiile amăgitoare ale unora care spun că economia duduie. Realitatea din piață este cu totul alta!

România, producţie-record 'degeaba' la floarea-soarelui! Nu avem fabrici, exportăm

România înregistrează în acest an un maximum al producţiei de floarea-soarelui, cu o creştere de aproximativ 1,22 milioane de tone faţă de anul 2020, însă lipsa unor unităţi de procesare la nivel naţional conduce la vânzarea materiei prime către ţări din Uniunea Europeană şi nu numai. (Citeșe continuarea știrii AICI).

CITEȘTE Și Invazie de insecte în tot Clujul: Se prind de haine, intră în case, găuresc perdele și înțeapă / Foto

VEZI ȘI Clujul, 'capitala lalelelor'. Explozie de flori și de culoare pe străzi / Galerie foto

CITEȘTE ȘI Orașul din România cu trafic ”mai” paralizat ca Bucureștiul / FOTO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel