Oamenii de știință cercetează posibilitatea ca sateliții lui Uranus să aibă oceane subterane „secrete”, în încercarea lor de a găsi lumi care ar putea găzdui viață extraterestră, relatează The Independent. Cercetătorii cred că Miranda, Ariel, Umbriel, Titania și Oberon, cei mai mari cinci sateliți ai lui Uranus, ar fi primii candidați pentru investigații, datorită asemănărilor lor cu Europa și Enceladus, sateliții lui Jupiter și Saturn.
Europa a fost mult timp văzută ca un posibil candidat pentru a găzdui viață extraterestră în sistemul nostru solar, dar trecerea prin crusta groasă de gheață de pe suprafața sa reprezintă o provocare pentru oamenii de știință care speră să ajungă la ocean și să-l studieze mai bine.
Criovulcanismul, fenomen al apei stocate în subteran
Aceste luni prezintă dovezi ale criovulcanismului – fenomen care se petrece atunci materialul lichid vaporii sunt prinși sub suprafața unui corp ceresc și îngheață datorită temperaturilor scăzute. Imaginile trimise de nava spațială Voyager 2 în 1986 arată, pe acești sateliți, creste, văi și dune, toate acestea putând proveni din oceane subterane.
„Marea întrebare este: Unde sunt mediile locuibile în sistemul solar?” Europa și Enceladus „ne fac pe mulți să ne întrebăm dacă există mai mulți sateliți care, deși sunt mici, ar putea avea o climă mai caldă”, a spus Benjamin Weiss, cercetător la Institutul de Tehnologie din Massachusetts.
Oamenii de știință au calculat puterea câmpului magnetic al lui Uranus și impactul acestuia asupra oricăror oceane s-ar ascunde sub suprafața lunilor sale - aceeași tehnică pe care NASA a folosit-o pentru a confirma prezența oceanului de pe Europa și, de asemenea, pe una din celelalte luni ale lui Jupiter, Callisto, potrivit Deschide.md.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană