Data publicării:
Viața după Putin. Ce se întâmplă dacă tiranul moare? Constituția Rusiei nu explică, dar există niște reguli
Ce se va întâmpla după ce Vladimir Putin va muri?
De ani de zile, analiștii au speculat ce boală fatală îl afectează pe președintele rus Vladimir Putin, dar în ultimele luni zvonurile s-au rostogolit ca un bulgăre de zăpadă. Cancer pancreatic, cancer tiroidian, cancer de sânge sau probleme grave de spate? Adevărat sau nu, aceste zvonuri i-a forțat pe toți să se gândească serios la ce s-ar întâmpla dacă Putin ar muri, scrie The Moscow Times.
Opoziția tinde sa creadă ca, dacă Putin pleacă, regimul său va pica odată cu el și ar putea fi șanse pentru o nouă perestroika. Conservatorii cred că acest moment ar fi prilejul perfect pentru consolidare. Oricum, există o incertitudine profundă cu privire la ce și cine va urma după Vladimir Putin.
Ce spune Constituția Rusiei
Constituția Rusiei nu specifică ce se întâmplă dacă președintele moare în timpul mandatului, menționând doar posibilitatea unor „motive de sănătate” care înseamnă că președintele nu-și mai poate exercita atribuțiile. Cu toate acestea, în practică, procedura este aceeași ca și pentru o demisie. În situația actuală, momentul plecării liderului de la Kremlin este esențial. Plecarea lui Putin va fi bruscă și neașteptată, sau va avea timp să își pună succesor?
Dacă un succesor este cunoscut dinainte, elitele vor avea mai puțin spațiu de manevră. Cu cât este mai mult timp, cu atât transferul de putere va fi mai ușor de gestionat. Dacă sprijinul pentru Putin rămâne relativ stabil, Putin și succesorul său vor avea la dispoziție un capital politic considerabil - ceea ce am putea numi "ideologia Putinismului". Până acum, această ideologie a asigurat un regim stabil.
Totuși, dacă Putin părăsește postul de președinte brusc și fără să fi avut timp să pregătească un succesor, totul devine mult mai imprevizibil. Multe ar depinde de factori dincolo de controlul lui Putin, iar rolul elitei ar fi mult mai semnificativ.
Potrivit Constituției Rusiei, prim-ministrul devine președinte interimar în cazul în care președintele nu își poate face treaba. Totuși, puterile președintelui interimar sunt limitate: nu poate dizolva Duma de Stat, nu poate cere un referendum și nu poate propune revizuiri constituționale.
Când ar putea fi făcut transferul de putere
Statutul de "președinte interimar" pare un punct de plecare ideal pentru un potențial succesor, motiv pentru care mulți observatori cred că un transfer de putere ar începe odată cu numirea unui nou prim-ministru.
Cu toate meritele sale, este puțin probabil ca Putin să-l vadă pe actualul prim-ministru, Mihail Mișustin, drept succesorul său. Mishustin nu este suficient de apropiat de Putin și nu a reușit să devină mai mult decât un tehnocrat politic. Chiar dacă mâine i se întâmplă ceva lui Putin și Mishustin devine președinte interimar, asta nu îl face automat și candidatul favorit pentru a câștiga alegerile prezidențiale ulterioare, pentru că nu a fost ales de Putin.
De fapt, dacă Mishustin ar fi pus brusc în funcția de președinte interimar fără o pregătire adecvată, s-ar afla într-o situație foarte dificilă. El ar fi dependent de administrația prezidențială și orice decizie politică independentă majoră sau schimbare de personal în guvern ar provoca cu siguranță conflicte.
Procedura constituțională. Când sunt organizate noi alegeri prezidențiale
Procedura constituțională exactă în cazul decesului președintelui este aceea că Consiliul Federației are la dispoziție 14 zile pentru a convoca alegeri prezidențiale (votul trebuie să aibă loc în termen de trei luni de la încetarea atribuțiilor președintelui). Dacă Consiliul Federației nu convoacă alegeri la timp, acesta revine Comisiei Electorale Centrale.
Dacă nu există un succesor numit de Putin, rolul instituțiilor ar crește, împreună cu oportunitățile pentru elită de a juca un rol important în alegerea noului președinte. Chiar acum, instituțiile cheie ale puterii funcționează ca părți ale regimului informal al lui Putin. Dar dacă Putin ar pleca fără un succesor, acestea ar deveni canale pentru interesele marilor corporații, serviciile de securitate, conducerea Rusiei Unite, asociații și prietenii influenți ai lui Putin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News