Studenţii internaţionali reprezintă o sursă importantă de venit pentru universităţile din Regatul Unit. Aceştia plătesc adesea dublu, chiar mai mult în cele mai prestigioase instituţii de învăţământ, faţă de 9.250 de lire sterline cât achită britanicii, o taxă valabilă până acum şi pentru studenţii din ţările UE. Universităţile britanice se confruntă cu o importantă lipsă de venituri de la începutul pandemiei provocate de noul coronavirus.
Ca urmare a ieşirii Regatului Unit din UE la sfârşitul lunii ianuarie, rezidenţii din UE, din alte ţări ale Spaţiului economic european şi Elveţia 'nu vor mai fi eligibili' pentru condiţiile financiare acordate studenţilor britanici 'pentru cursurile care încep în anul universitar 2021-2022', a indicat secretarul de stat pentru universităţi Michelle Donelan într-o declaraţie scrisă, în Camera Comunelor, potrivit Barrons.com.
Universitățile se tem că noul an va fi şi mai rău dacă studenţii internaţionali lucrativi nu se vor îngrămădi din cauza crizei. În 2018-2019, un student din cinci era străin în Regatul Unit, a doua destinaţie universitară preferată după SUA, potrivit organizaţiei lor reprezentative, Universities UK (UKK).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Scandal la "spitalul reziștilor", Colțea. Nu au bani de medicamente, dar aduc firme peisagistice. Chirieac: E vorba despre reforma profundă a sistemului de sănătate din România