Data publicării:

Viața după Brexit. Ce îi așteaptă pe români. Noile reglementări privind lucrătorii străini

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Guvernul britanic a prezentat miercuri liniile generale ale noului sistem privind imigraţia, menit să gestioneze fluxul de lucrători străini nou veniţi în Regatul Unit şi să înlocuiască actualele reguli începând cu 1 ianuarie 2021, când se încheie perioada de tranziţie post-Brexit şi Regatul Unit nu va mai aplica regulile UE privind libertatea de circulaţie a forţei de muncă, relatează miercuri agenţiile Reuters şi AFP în descrierea acestui sistem.

Obiectivul viitorului cadru bazat pe un sistem pe puncte este să privilegieze accesul lucrătorilor înalt calificaţi din lumea întreagă, nu doar a celor din ţările UE, şi să diminueze afluxul forţei de muncă ieftine şi slab calificate, foarte mulţi lucrători din aceste categorii fiind veniţi din ţările est-europene. Astfel, lucrătorii proveniţi din statele UE şi cei din afara UE vor fi evaluaţi conform aceloraşi criterii pentru a se determina dacă pot primi viza pentru a veni să muncească în Regatul Unit.

Dar nu va exista un plafon numeric al beneficiarilor acestei scheme. Aceştia vor trebui să ateste competenţele profesionale specifice domeniului dorit, să vorbească limba engleză şi să deţină deja o ofertă de muncă cu un salariu anual de minim 25.600 de lire sterline (echivalentul a circa 30.820 de euro) sau peste pragul salariului de referinţă stabilit pentru domeniul vizat (going rate), prin aceste condiţii fiind excluşi lucrătorii slab calificaţi sau plătiţi cu salarii mici. Se pot califica totuşi pentru obţinerea vizei şi cei care au o ofertă de muncă cu un salariu sub cel menţionat anterior, dacă ei au calificări avansate în domeniul lor de specialitate sau dacă se angajează într-un sector în care în Regatul Unit există o criză de forţă de muncă.

Planul guvernului de la Londra va impune fiecărui lucrător străin să obţină la această evaluare cel puţin 70 de puncte pentru a obţine permisul de muncă în Regatul Unit. Sistemul acordă maxim 20 de puncte candidaţilor care au o ofertă salarială de minim 25.600 de lire sterline pe an sau peste going rate - se va lua în considerare valoarea cea mai mare dintre acestea -, 10 puncte dacă oferta salarială este cu 10% sub 25.600 de lire sau going rate şi zero puncte dacă salariul coboară şi sub acest al doilea prag. Dacă lucrătorul străin are o ofertă pentru un post într-un domeniu în care se găseşte greu forţă de muncă în Regatul Unit el va primi 20 de puncte.

Relevanţa studiilor pentru postul solicitat va primi 10 puncte, iar dacă solicitantul are studii în domeniile ştiinţă, tehnologie, inginerie sau matematică, atunci el va primi 20 de puncte. Prezentarea ofertei de muncă venite din partea unui angajator britanic va primi 20 de puncte, calificarea corespunzătoare postului tot 20 de puncte, iar nivelul corespunzător al cunoaşterii limbii engleze 10 puncte. Ar putea fi adăugate şi alte criterii până când acest sistem va deveni operaţional, pe 1 ianuarie 2021.

Ministrul britanic de interne, Priti Patel, a declarat miercuri, în prezentarea acestor noi reguli că economia britanică nu mai trebuie să depindă de o forţă de muncă ieftină şi provenită din Europa, ci să se concentreze mai degrabă pe investiţii în tehnologie şi automatizare, îndemnând mediul de afaceri să se adapteze. Însă companiile britanice sunt îngrijorate de acest nou sistem, mai ales cele a căror activitate se bazează pe forţa de muncă ieftină şi slab calificată, cum ar fi construcţiile sau sectoarele agricol şi alimentar, precum şi domeniile cu deficit de forţă de muncă, cum este cazul sănătăţii. Acest nou sistem nu îi priveşte şi pe cetăţenii din statele UE care vor primi un statut de rezident în Regatul Unit.

Până în prezent circa 3,2 milioane de cetăţeni comunitari au cerut statutul de rezident permanent (settled status) sau de rezident temporar (pre-settled status). Termenul limită pentru depunerea acestor cereri este 30 iunie 2021 pentru cetăţenii europeni care se află pe teritoriul Regatului Unit până la 31 decembrie 2020, potrivit Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel