Viaţa cu COVID-19: Pandemia, încotro?
A treia iarnă a pandemiei de coronavirus se întrevede la orizont în emisfera nordică, iar oamenii de ştiinţă avertizează atât guvernele slăbite, cât şi populaţia să se pregătească pentru mai multe valuri de COVID-19.
Până la un milion de cazuri zilnice de infectare ar putea fi înregistrate în această iarnă doar în Statele Unite, a declarat pentru Reuters Chris Murray, directorul Institutului de metrologie şi evaluare în domeniul sanitar (IHME), un grup independent din cadrul Universităţii din Washington care a monitorizat pandemia. Cifra ar fi aproximativ dublă comparativ cu numărul zilnic actual, potrivit Agerpres.În Regatul Unit şi în Europa, oamenii de ştiinţă prevăd o serie de valuri de COVID-19, pe măsură ce oamenii vor petrece mai mult timp în spaţii închise în lunile mai reci, de data aceasta în mare parte fără mască de protecţie sau restricţii privind distanţarea fizică.
Prognoză sumbră
Cu toate acestea, deşi numărul cazurilor poate creşte din nou în lunile următoare, este puţin probabil ca decesele şi spitalizările să se înmulţească cu aceeaşi intensitate, au spus experţii, situaţie ajutată de vaccinare şi dozele de rapel, infectarea anterioară, variantele mai uşoare şi disponibilitatea tratamentelor foarte eficiente pentru COVID-19. "Oamenii care sunt expuşi celui mai mare risc sunt cei care nu s-au întâlnit niciodată cu virusul şi aproape că nu a mai rămas nimeni", a spus Murray. Aceste prognoze ridică noi întrebări cu privire la momentul la care ţările vor face trecerea de la faza de urgenţă COVID-19 la starea de boală endemică, în cazul căreia comunităţi cu rate ridicate de vaccinare înregistrează focare mai restrânse, eventual sezoniere.
Numeroşi experţi au prezis că această tranziţie va debuta la începutul anului 2022, însă sosirea variantei Omicron de coronavirus, cu mutaţii importante, a perturbat aceste estimări. Întrebarea 'S-a încheiat pandemia?' trebuie "dată deoparte", a declarat Adam Kucharski, epidemiolog la Şcoala de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra. În opinia sa şi a altora, COVID-19 se transformă într-o ameninţare endemică ce continuă să aibă o incidenţă ridicată. "Cineva mi-a spus odată că definiţia endemicităţii este aceea că viaţa devine ceva mai grea", a adăugat el. Aspectul imprevizibil este cel referitor la posibilitatea apariţiei unei noi variante care să le depăşească pe actualele sub-variante Omicron dominante. Dacă acea variantă va provoca de asemenea o boală mai gravă şi va fi capabilă să se sustragă imunităţii anterioare, acesta ar fi "scenariul cel mai rău", potrivit unui raport recent al biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). "Toate scenariile (cu variante noi) indică potenţialul pentru un val viitor mare la un nivel care este la fel de rău sau mai rău decât valurile epidemice din 2020/2021", se arată în raportul bazat pe un model de la Colegiul Imperial din Londra.
Contorizare anevoioasă: Multe din testele rapide nu sunt raportateâ
Mulţi dintre experţii în această afecţiune intervievaţi de Reuters au declarat că a face prognoze pentru COVID-19 a devenit mult mai dificil, în contextul în care multe persoane se bazează pe teste rapide, efectuate la domiciliu, care nu sunt raportate oficialilor guvernamentali din domeniul sanitar, ratele de infectare fiind astfel obscure. BA.5, sub-varianta Omicron care face în prezent ca numărul cazurilor de infectare să atingă un vârf în numeroase regiuni, este extrem de transmisibilă, ceea ce înseamnă că mulţi pacienţi internaţi pentru alte boli pot fi testaţi pozitiv pentru COVID-19 şi să se numere printre cazurile grave. Oamenii de ştiinţă spun că alte necunoscute le complică previziunile, precum întrebarea legată de potenţiala eficacitate sporită a unei combinaţii între vaccinare şi infectare cu COVID-19 - aşa-numita imunitate hibridă -, precum şi de eficienţa campaniile de administrare a dozelor de rapel. "Oricine spune că poate prezice viitorul acestei pandemii este fie exagerat de încrezător, ori minte", a declarat David Dowdy, specialist în boli infecţioase la Şcoala de Sănătate Publică Bloomberg din cadrul Universităţii Johns Hopkins din Statele Unite.
Experţii urmăresc îndeaproape evoluţiile din Australia, unde spitalele sunt suprasolicitate în contextul unui sezon gripal combinat cu COVID-19. Potrivit acestora, este posibil ca statele occidentale să se confrunte cu un model similar după mai multe sezoane gripale liniştite."Dacă se întâmplă acolo, se poate întâmpla aici. Să ne pregătim pentru un sezon gripal în adevăratul sens al cuvântului", a spus John McCauley, directorul Centrul mondial pentru gripă din cadrul Institutului Francis Crick din Londra. Conform OMS, fiecare ţară trebuie să abordeze noile valuri cu toate uneltele din arsenalul pandemic - de la vaccinări la intervenţii, cum ar fi testarea şi distanţarea fizică sau masca de protecţie.
Guvernul israelian a suspendat recent testarea de rutină pentru COVID-19 a călătorilor pe aeroportul său internaţional, dar este gata să reia această practică "în câteva zile" dacă se confruntă cu o creştere majoră a numărului de cazuri de infectare, a declarat Sharon Alroy-Preis, directoarea agenţiei pentru sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii din Israel. "Când există un val de infecţii, trebuie să ne punem măştile, trebuie să ne testăm", a spus ea, adăugând că "asta înseamnă să trăieşti cu COVID-19".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News