Data publicării:

Vezi "ingineria" lui Dan Diaconescu pentru a evita migrația aleșilor din PP-DD

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Dan Diaconescu vrea să-și țină viitori parlamentari aproape de PP-DD. Acesta, pentru a fi sigur că  nu va rămâne fără aleșii care au candidat pe listele partidului a găsit o metodă mai puțin obișnuită practicată în politica dâmbovițeană: pactul comisoriu, scrie gandul.info. Potrivit reprezentanţilor PP-DD,  pactul comisoriu reprezintă un contract prin care  parlamentarul ales pe listele partidului nu poate migra la un alt partid. În cazul în care o face trebuie să vireze în contul PP-DD suma de două milioane de euro.

 Secretarul general al PP-DD, Liviu Robert Neagu a declarat pentru gândul că toţi canidaţii PPDD sunt obligaţi să semneze "contractul" prin care se angajează să plătească partidului 2 milioane de euro în cazul în care migrează la un alt partid. "Suma a fost stabilită mai mult simbolic. Nu a existat o analiză pentru această sumă. Am primit această propunere din teritoriu şi cei din teritoriu ne-au spus că puteam pune orice sumă şi 20 de milioane de euro. Niciunul din cei care candidează nu iau în calcul că vor părăsi echipa după alegeri. Este un gest moral, un gest de ataşament faţă de partid", a explicat Liviu Nagu.

 Din punct de vedere juridic contractul dintre PP-DD si candidaţii pentru alegerile parlamentare poartă denumirea pe pact comisoriu şi este o instituţie juridică prevăzută în Codul Civil (art. 1550). Avocatul PP-DD, Daniel Fenechiu a explicat pentru gândul cum funcţionează acest pact comisoriu şi cum vor fi executaţi din punct de vedere financiar candidaţii traseişti. Avocatul susţine că în momentul în care un parlamentar PPDD va migra la un alt partid atunci clauza de sancţiune de 2 milioane de euro devine activă.

 "Clauza se activează numai dacă respectivul candidat odată ales parlamentar îşi dă demisia din partid sau din grupul parlamentar sau este exclus pentru că a încălcat statutul. Juridc această convenţie este un pact comisoriu, adică o sancţiune fără intervenţia instanţei. În momentul în care prevederile sunt încălcate investesc acest pact cu fomulă executorie. Funcţionează ca un contract civil ", susţine avocatul Daniel Fenechiu. Avocatul susţine că sancţiunile pactului comisoriu intră în vigoare fără intervenţia instanţei.

 Avocatul spune că nu există un precedent asemănător. "Cu siguranţă vom ajunge în instanţă acolo vom vedea cum vor decide magistraţii. Sigur că se pot ridica excepţii. Ideea a fost ca noi să descurajăm traseismul", a precizat Daniel Fenechiu pentru gandul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel