Data publicării:

Vezi ce a declarat Traian Băsescu la învestirea lui Puiu Hașotii

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
hasotti
hasotti

Președintele Traian Băsescu a semnat, luni, 25 iunie, Decretul de numire în funcția de ministru al Culturii și Patrimoniului Național a lui Puiu Hașotti, în locul demisionarului Mircea Diaconu, ocazie în care a afirmat că din partea sa va fi un respect ”total pentru toți miniștrii atât timp cât există respect pentru instituția prezidențială”.

La Palatul Cotroceni, la ceremonia de depune a jurământului de învestitură a noului ministru liberal, Puiu Hașotti, au participat premierul Victor Ponta, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Vasile Blaga şi Roberta Anastase, dar şi membri ai guvernului şi consilieri ai preşedintelui Băsescu.

"Vă felicit pentru desemnarea în funcție. Vă mulțumesc că ați luat în serios o solicitare legitimă (declarația pe propria răspundere privind plagiatul - n.r.) și vă asigur şi pe dumneavoastră, ca pe de altfel toţi membrii Cabinetului, că atâta timp cât există respect pentru instituţia prezidenţială, din partea mea va exista total respect pentru toţi la un loc, pentru fiecare dintre dumneavoastră", a declarat președintele Traian Băsescu, amintind totodată de situația grea prin care trece România, dar și de faptul că ”dezbaterile sterile nu aduc nici mai multe locuri de muncă, nici mai multe investiţii, nici mai mulţi bani europeni cheltuiţi”.

Ceremonia nu a fost urmată de tradiționala șampanie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel