Vezi cât va mai sta Adrian Năstase în închisoare. Fostul premier s-a prezentat la Poliție
În urma condamnării definitive a lui Adrian Năstase de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită în dosarul Zambaccian, fostul premier va mai avea de executat doar câteva luni de condamnare. Luni seara, Adrian Năstase, însoțit de familie și avocatul Ioan Cazacu s-a predat la Secția 2 de Poliție din Capitală.
Pedepsele lui Adrian Năstase din dosarul Trofeul Calităţii și Dosarul Zambaccian ar putea fi contopite. În acest caz, Adrian Năstase va putea solicita eliberare condiţionată, după executarea a 16 luni de carceră, fix termenul de o treime din condamnare, prevăzută de lege în cazul deţinuţilor cu vârsta mai mare de 60 de ani.
Din această perioadă însă, se scad cele nouă luni de închisoare executate deja de fostul premier în dosarul Trofeul Calităţii, astfel că Năstase ar putea fi liber după doar şapte luni. Asta în condițiile în care Tribunalul București nu va mai acorda un spor de pedeapsă, noul Cod Penal, care va intra în vigoare de la 1 februarie, recomandând acest lucru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News