Veterani de război/deținuți politici. Avocatul Poporului, rapoarte speciale
Avocatul Poporului lansează spre dezbatere două Rapoarte speciale cu privire la situaţia foştilor deţinuţi politici şi a veteranilor de război.
Avocatul Poporului lansează spre dezbatere, în 11 decembrie 2018, două Rapoarte speciale cu privire la situaţia foştilor deţinuţi politici şi a veteranilor de război. Rapoartele se numesc "Drepturile persoanelor persecutate din motive politice de către dictatura instaurată în România, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989" şi "Respectarea drepturilor veteranilor de război, văduvelor de război şi văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război".
O radiografie fidelă
Documentele se doresc a fi o radiografie, pe cât posibil fidelă, a suferinţelor îndurate de către foştii deţinuţi politici, victime ale comunismului, şi de către cei ce au luptat în Cel de-al Doilea Război Mondial, o prezentare cât mai exactă a situaţiei deloc îmbucurătoare în care se află ultimii supravieţuitori ai acestor două categorii sociale. Propunerile legislative concrete, formulate de instituţia Avocatul Poporului, în vederea consolidării statutului acestora, vor fi înaintate celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului României.
La eveniment vor participa reprezentanţi ai foştilor deţinuţi politici şi veterani de război, ai Parlamentului României, Guvernului României, Administraţiei Prezidenţiale, autorităţilor publice, organizaţiilor neguvernamentale şi reprezentanţi ai corpului diplomatic străin acreditaţi la Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News