Veşti pentru agricultori, de la ANM. Elena Mateescu: A fost un an agricol clar mai bun / VIDEO
Elena Mateescu a vorbit despre anul agricol 2020-2021.
Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a spus cum a fost anul agricol 2020-2021 în România, în special în ceea ce priveşte cantităţile de precipitaţii care au căzut în regiunile în care activităţile agricole predomină.
"A fost un an agricol clar mai bun, din punctul de vedere al regimului de precipitaţii, comparativ cu 2019-2020, unul foarte secetos inclusiv în zona Dobrogei. Ne amintim situaţia din luna iunie, pentru această parte a ţării, luna iunie a fost cea mai ploioasă din istoria măsurătorilor meteorologice pentru zona Dobrogei, în condiţiile în care anul anterior înregistra cea mai redusă cantitate din istorie. Iată, la un an diferenţă.
Din păcate, lunile iulie şi august nu au adus cantităţi importante de precipitaţii tot în aceleaşi zone care, în a doua parte a verii şi în prima jumătate a toamnei sunt, în general, afectate de fenomenul de secetă pedologică şi în continuare în zona de sud a ţării, mai ales în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, mai ales Bărăganul, Dobrogea, sudul Moldovei, deficitul de apă este unul puternic. Cantităţile de precipitaţii aici au fost deficitare. Înregistrăm o aprovizionare satisfăcătoare local optimă în special în partea de vest, centru, nord, a ţării, mai ales datorită precipitaţiilor înregistrate în ultimele zile, când am avut – ne amintim – avertizări meteorologie de cod galben şi portocaliu pentru cantităţi care au depăşit, la nivel local, 50-70 l/mp în condiţiile în care media unei luni august este de 60-65 l/mp. (...)
Nu mai intrăm atât de rău în noul an agricol, cu un deficit extins în bună parte din ţară, mai ales în zonele de câmpie, acolo unde sunt pretabile pentru agricultură, exceptând zone din sudul şi sud-estul ţării.
Din păcate, în următoarele zile ne aşteptăm tot în partea de vest, centru, nord a ţării şi în zona montană să avem averse", a explicat Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, la DC News.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News