Veşti bune pentru fanii Marvel. Două noi filme Avengers, anunţate pentru 2025
Studiourile Marvel vor lansa două noi filme Avengers în 2025. Anunţul a fost făcut sâmbătă, 23 iulie.
Două noi filme Avengers vor ajunge în cinematografe în 2025, au anunţat sâmbătă Marvel Studios deţinute de Walt Disney Co cu prilejul unei prezentări dedicate fanilor referitoare la viitoare lansări de seriale şi filme cu supereroi, informează Reuters.
Avengers: The Kang Dynasty şi Avengers: Secret Wars vor încheia faza a şasea a succeselor Marvel Cinematic
Universe (MCU), a anunţat preşedintele Marvel Studios, Kevin Feige, de pe scena convenţiei anuale Comic-Con din San Diego.
A fost prezentată noua saga
Fazele de la patru la şase vor fi denumite Multiverse Saga, a mai spus el.
Anunţul a fost întâmpinat cu ovaţii puternice şi aplauze de cei peste 6.000 de spectatori prezenţi în sala de conferinţe arhiplină a Comic-Con. Feige nu a oferit mai multe detalii. Avengers: Endgame, lansat în 2019, ocupă locul al doilea în clasamentul filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile, iar filmele MCU au generat peste 25 de miliarde de dolari încasări de box-office.
Feige a mai dezvăluit totodată planuri pentru un serial de 18 episoade intitulat Daredevil: Born Again, care va fi difuzat pe Disney+ în primăvara anului 2024 şi pentru un lungmetraj Thunderbolts, programat să fie lansat în iulie 2024.
Reprezentanţii studioului au scos în evidenţă şi câteva dintre filmele cu o lansare mai apropiată, din faza a cincea Marvel, printre care şi un al treilea film din seria Ant-Man and The Wasp, intitulat Quantumania.
Petrecem în cele din urmă ceva timp în ţinutul quantum, iar acest lucru nu este mereu ceea ce pare a fi, a glumit regizorul Peyton Reed.
Fanii se întorc în Wakanda
Guardians of the Galaxy Vol. 3 va plonja mai adânc în poveştile de fundal ale personajelor extravagante din această serie, printre care şi ratonul Rocket, pe care regizorul James Gunn l-a descris ca fiind cea mai tristă fiinţă din univers.
Marvel şi-a încheiat prezentarea cu detalii despre Black Panther: Wakanda Forever, o continuarea a blockbuster-ului din 2018, peliculă ce l-a avut în distribuţie pe Chadwick Boseman, decedat de cancer doi ani mai târziu.
E o senzaţia incredibilă să revenim în Wakanda, a spus Lupita Nyong'o, care va reveni în rolul războinicei Nakia în acest sequel preconizat să fie lansat în cinematografe în noiembrie.
Regizorul Ryan Coogler a povestit cum, la o ediţie a anterioară a Comic-Con, a vizionat un fragment din prima peliculă Black Panther alături de Boseman, iar regretatul actor l-a strâns de umăr cu entuziasm.
Vă spun drept că îi simt şi acum mâna pe umărul meu, a spus Coogler. Spiritul, pasiunea, geniul, mândria pentru cultura din care făcea parte, precum şi impactul pe care l-a avut asupra industriei vor fi reamintite pentru totdeauna, scrie Agerpres.
Marvel nu mai lansează benzi desenate în Rusia
Editura Marvel suspendă eliberarea de licențe pentru lansarea benzilor sale către partenerii ruși, informează GeekCity.
Potrivit sursei citate, gigantul mondial a trimis scrisori către editurile ruse prin care anunță că Marvel interzice vânzarea benzilor desenate. Decizia va intra în vigoare în această vară.
„Din punctul de vedere al retailului, pot spune că aceasta va fi o lovitură puternică pentru piață, tangibilă, dar, desigur, nu fatală. Aceasta este, desigur, o lovitură devastatoare,” explică Ivan Cherniavski, coproprietar al magazinului de benzi desenate „Ciuk i Ghek”, citat de B1.
Marvel Comics este cunoscut publicul larg pentru benzile desenate despre „X-Men”, „Avengers”, „Guardians of the Galaxy”, „Defenders”, „Eternals”, „Spider-Man”, „Wolverine”, „Iron Man”, „Captain America”, Thor”, „Hulk”, „Deadpool”, „Daredevil”, „Punisher”, „Doctor Strange”, „Black Panther”, „Ant-Man and the Wasp”, „Venom”, „Ghost Rider”, „Blade”, „Black Widow”, „Jessica Jones”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News