"Vestele galbene", sprijinite. Zeci de persoane arestate
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Mii de persoane au demonstrat sâmbătă la Paris şi în alte oraşe din Franţa şi zeci au fost arestate, mişcarea antiguvernamentală "vestele galbene" intrând astfel în cea de-a 15-a săptămână de proteste.

Circa 11.600 de persoane au participat la proteste la nivel naţional, dintre care 4.000 în capitală, a declarat Ministerul de Interne francez. O creştere faţă de săptămâna trecută, când 10.200 de persoane au luat parte la mişcare, dintre care 3.000 la Paris.

Paisprezece persoane au fost arestate la Paris, însă protestatarii au mărşăluit în mare parte paşnic în prezenţa a numeroase forţe de ordine. Circa 15 persoane au fost arestate în oraşul Clermont-Ferrand (centru) şi obiecte potenţial periculoase au fost confiscate înainte de marşul la care au participat 2.500 de persoane. La Paris, demonstranţii s-au adunat pe Champs-Elysees pentru ceea ce ei au numit un "marş prin cartiere frumoase", îndreptându-se spre Luvru şi Opera din Paris. Ei urmau să-şi încheie marşul la Trocadero vis-a-vis de Turnul Eiffel.

Vezi și: Anamaria Prodan, veste tragică: Medicii mi-au spus că mai are două săptămâni de trăit

Mişcarea "vestelor galbene" a început în noiembrie ca protest la creşterea planificată a preţurilor la combustibili. De atunci, mişcarea a luat amploare transformându-se într-un protest mai larg împotriva reformelor guvernului preşedintelui francez Emmanuel Macron. În Clermont-Ferrand, din centrul Franţei, magazinele au rămas închise datorită temerilor legate de posibile violenţe. La faimosul Castel Chambord, sute de persoane s-au adunat pe peluză, în faţa clădirii, pentru un picnic paşnic.

Săptămâna trecută, filozoful evreu Alain Finkielkraut a fost ţinta insultelor, unele dintre ele antisemite, atunci când s-a intersectat în capitală cu protestatari din mişcarea "vestelor galbene". Incidentul a fost condamnat în toată Franţa şi, ca răspuns, mii de persoane au protestat împotriva antisemitismului.

Vezi și: ZODIA care primește o sumă mare de BANI. Astrolog DCNews: Vă reveniți

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel