Data publicării:

Veste EXCELENTĂ pentru UNATC I. L. Caragiale. Este pentru a doua oară

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Cultura
WhatsApp
Senatul UNATC și prof.univ.dr. Dan Vasiliu rostind Laudatio
Senatul UNATC și prof.univ.dr. Dan Vasiliu rostind Laudatio

UNATC I. L. Caragiale participă pentru a doua oară la cel mai important festival de Artă Digitală din Europa.

O veste excelentă pentru UNATC I. L. Caragiale. Este al doilea an consecuitv în care universitatea este prezentă la Festivalul de Artă Digitală din Europa.

Cel mai important festival de Artă Digitală din Europa, Ars Electronica aniversează anul acesta 40 de ani. După participarea de anul trecut cu o lucrare a unui student în cadrul festivalului, alți doi studenți ai UNATC își vor prezenta anul acesta lucrările în secțiunea Wilde States a festivalului de la Linz.
UNATC organizează la București sub umbrela Keplers Garden, UNATC Garden la Casa Universitarilor din București, o expoziție de artă digitală interactivă, parte a festivalului Ars Electronic ce are loc între 9 și 13 septembrie 2020.
 
Keplers Garden este o călătorie globală care reunește 120 de locații de pe glob mapând noua lume pe coordonatele Autonomie-Democrație, Ecologie-Tehnologie, Umanitate, Nesiguranță.

Distant Art
 
Într-un colț de natură în centrul orașului, Distant Art expune lucrările dezvoltate în perioada izolării sociale din timpul stării de urgență de studenții UNATC ai masteratului de Tehnologii Interactive pentru Arte Performative și Media precum și de cei de la Arta Designului De Jocuri. Grădina UNATC expune atât rezultatele colaborării online între artiști din domeniului artei digitale cât și pe cele ale cercetătorilor și artiștilor din cadrul CINETic. În Distant Art artiștii caută noi forme de comunicare în haosul care oprește pentru o vreme orice formă de contact uman direct.
 
În timp ce pentru artiștii care lucrează cu prezența directă a performerului aceasta a fost o schimbare drastică, lumile virtuale construite pentru jocurile digitale au căpătat mai mult sens ca oricând. UNATC Garden aduce o perspectivă despre cum studenții din domeniul artistic și artiștii, în general, și-au adaptat practica la o lume fără contact, atingere și apropiere și ce strategii au adoptat pentru a ajunge la ceilalți.
 
Datorită izolării sociale studenții au experimentat stări de anxietate și dezorientare specifice lipsei de contact uman. Proiectele sunt modelate direct de izolare, multe având interferențe stranii și soluții neașteptate. UNATC Garden combină instalații telematice cu proiecte native online. UNATC Garden este găzduită de Casa Universitarilor a Universității București.

Este nevoie de programare pentru vizitare
 
Distant Art poate fi vizitată la Casa Universitarilor între 9 și 13 septembrie pe baza programării anterioare, între orele 17:00-21:00.
 
Curated by: Alexandru Berceanu
Exhibition Design: Iuliana Gherghescu
 
Sunt expuse lucrările studenților: Ionuț Crava: ASCII DREAMS/ Cosmin Tița: Ennui/Maria Năstase: Sonic Images, Hoarder / Emil Drăgan: CONTROLLed, Paradise Swing/ Alexandra Albu: Acts of Perception: Engender/ Sebastian Comăneci: Quantum Polytopes / Cristi Dragomir THE SECRET/ Fiuciuc Andrei Nicolas C.D.P.R./ Bogdan Gheorghiu U Pilot /Andrei Păun: The Galerist/ Cip Făcăeru, Adrian Raicu: Dream Space Mechanics și ale rezidenților CINETic: Kıvanç Tatar (CA/TR), João Tragtenberg (BR), Saint Machine (RO), Leonard Nicola Hein & Claudia Schmitz (US, DE).
 
 
CON---TACT
 
Pe data de 9 septembrie și pe data de 12 septembrie Joao Tragtenberb va performa CON---TACT de la ora 20 telematic, din Florianopolis, Brazilia. Corpul lui Joao Tragtenberg este augmentat de Giromin, un senzor care produce sunete, vizualuri și lumini, local și la distanță. În CON---TACT acesta va improviza cu muzica lui Mitoș Micleușanu și instanțele virtuale și fizice ale lui Saint Machine.
 
Joao Tragtenberg este un inventator de instrument digital, performer și cercetător în design de interacțiune. Are o licență de master în Computer Science în procesul de design al Dansului Digital și Instrumente Muzicale. Acesta este de asemenea fondatorul Batebit Artesania Digital, un proiect axat pe inventarea instrumentelor digitale create manual, inspirate din cultura braziliană. În performance acesta experimentează cu instrumentele sale, explorând micro interacțiunile dintre muzică, dans și lumină.
 
Intrarea la eveniment este permisă doar cu mască, cu rezervare prealabilă sau la intrarea în locație, în limita a 25 de persoane concomitent.
 
Participarea studenților UNATC la Wilde States este susținută financiar prin proiectul FDI Internaționalizarea UNATC, director proiect, prorector Alex Sterian. CINETic residencies este un proiect implementat de UNATC I. L. Caragiale cu sprijinul unei finanțări AFCN.
 
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel