Data actualizării:
Data publicării:

Veste excelentă pentru fanii serialului "Dexter": Apare un nou sezon! Când va putea fi urmărit

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Cultura
WhatsApp
Sursa foto: Facebook "Dexter on Showtime"
Sursa foto: Facebook "Dexter on Showtime"

"Dexter'', revine pe micile ecrane într-o nouă serie limitată de zece episoade produsă de Showtime, informează Reuters şi USA Today.

Seria limitată îi reuneşte pe Michael C. Hall - care a câştigat un Glob de Aur şi a primit şase nominalizări la Emmy pentru interpretarea criminalului în serie/expertului în pete de sânge al Departamentului de Poliţie din Miami - cu producătorul executiv Clyde Phillips, a anunţat miercuri Showtime. Producţia va începe în prima parte a anului viitor, cu o premieră planificată pentru toamna lui 2021, scrie Agerpres.

"Dexter este un serial atât de special, atât pentru milioanele sale de fani, cât şi pentru Showtime, deoarece această producţie revoluţionară a ajutat reţeaua noastră de televiziune să devină extrem de cunoscută în urmă cu mulţi ani", a declarat Gary Levine, preşedintele Showtime Entertainment, într-un comunicat.

"Ne-am gândit să reluăm acest personaj unic doar dacă găseam o imagine creativă care să fie cu adevărat demnă de genialul serial original. Ei bine, sunt bucuros să vă spun că (producătorul executiv) Clyde Phillips şi Michael C. Hall au găsit-o", a adăugat Gary Levine.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel