Alegătorii germani au exclus formaţiunea de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) din parlamentul regional, potrivit primelor estimări citate de AFP și Agerpres. CDU, care îşi caută un lider şi o linie coerentă după ce succesoarea desemnată a Angelei Merkel a aruncat prosopul la jumătatea lunii februarie, a căzut pe locul al treilea, cu circa 11% din sufragii, faţă de 15,9% la ultimul scrutin din 2015, potrivit canalului public ARD.
"Este un fiasco", a comentat ARD, evocând "al doilea cel mai slab scor din istoria" partidului conservator după un 9% obţinut în 1951 în oraşul-stat Bremen.
Verzii, creștere semnificativă
Social-democraţii, în netă pierdere de viteză pe plan naţional, şi-au păstrat fieful cu 37,5% din sufragii, dar Verzii au crescut de la 12,3% la peste 25%, ceea ce reflectă valul ecologist din ţară după alegerile europene din mai 2019, pe fondul preocupărilor privind schimbarea climatică. După ce s-a instalat din 2014 în cele 16 parlamente regionale ale ţării, depăşind chiar 20% în unele landuri din fosta RDG, AfD ar fi căzut la limită sub pragul de 5%, potrivit ARD.
În fine, liberalii din FDP ar putea ieşi şi ei din adunarea regională, fiind estimaţi cu un scor aflat uşor sub 5%. Acest partid s-a aflat în centrul unei recente crize politice în landul Turingia, unde un liberal a fost ales la preşedinţia regiunii cu voturi ale dreptei şi extremei drepte.
Scrutinul de la Hamburg, totuşi puţin reprezentativ pentru Germania cu cei 1,3 milioane de alegători ai săi de peste 16 ani înclinând către centru-stânga într-un oraş prosper, intervine în plină criză de identitate pentru partidul conservator. CDU urmează să anunţe luni cine ar urma să vină la conducerea formaţiunii pentru a pregăti succesiunea Angelei Merkel, în orizontul lui 2021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă