Data publicării:

Veritas, o nouă echipă de management. Miza, dezvoltarea soluțiilor de management al informației

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Veritas Technologies a devenit, începând cu luna februarie 2016, companie independentă ca urmare a separării de Symantec și anunță numirea unui nou CEO, Bill Coleman.

În următoarea perioadă, Bill Coleman se va axa pe rezolvarea provocărilor rezultate din creşterea exponenţială a volumui de date din mediul de business. Astfel, obiectivul noului CEO este să accelereze dezvoltarea portofoliului de soluții de management al informației într-o piață în continuă creștere. Veritas oferă companiilor soluţii software şi servicii specializate în colectarea, protejarea, analiza şi optimizarea datelor, astfel încât organizaţiile să poată lua decizii inteligente, administra riscurile şi să minimizeze creşterea cheltuielilor.

În prezent, Veritas este singurul jucător din piaţa de profil care furnizează soluţii pentru 86% dintre companiile incluse în topul Fortune 500, ceea ce înseamnă că beneficiază de o viziune amplă asupra domeniului, îmbunătăţind disponibilitatea datelor şi oferind informaţii în sprijinul avantajului competitiv.

"În era serviciilor cloud, numeroase organizaţii nu deţin propriul centru de date, iar unele dintre ele nici măcar aplicaţiile pe care le folosesc. Pe lângă resursele umane, datele reprezintă cea mai importantă resursă a secolului al XXI-lea", a declarat Bill Coleman, CEO Veritas. "Poziţionarea Veritas este unică, suntem o companie care administrează şi protejează informaţii din întreaga lume. Sunt onorat că de azi fac parte din familia Veritas şi că am oportunitatea de a servi clienţii şi partenerii acestei companii."

Veritas este orientată spre inovaţie în domeniul managementului de informaţii. Compania are în vedere segmente ale pieţei care, coroborate, reprezintă o oportunitate de piaţă de 24 miliarde dolari până în 2018. Aceste pieţe includ soluţii de backup şi recuperare, echipamente de tip appliance, precum și soluții pentru disponibilitatea informaţiilor şi arhivare, domenii în care Veritas deţine poziţiile fruntaşe în cota de piaţă. Timp de peste un deceniu, Veritas a fost recunoscută drept lider în Gartner Magic Quadrant, atât în ceea ce priveşte software-ul de backup şi echipamentele de tip appliance pentru organizațiile mari, cât şi soluţii pentru arhivarea informaţiilor întreprinderilor . În prezent, compania dezvoltă noi soluţii pentru această piaţă în creştere rapidă cu sprijinul The Carlyle Group.

[citeste si]

Noua echipă de conducere Veritas reuneşte oameni cu o vastă expertiză în industrie şi succes antreprenorial. Echipa beneficiază de sprijinul consiliului administrativ condus de preşedintele Bill Krause, fost preşedinte şi CEO al 3Com, şi de David Scott, fost preşedinte şi CEO al 3Par, care a îndeplinit până de curând funcţia de vicepreşedinte senior şi director general al serviciului global de depozitare al HP.

Bill Coleman are o experienţă vastă în dezvoltarea companiilor specializate în tehnologii inovatoare, printre care Cassatt, Inc. şi BEA Systems, unde a deţinut funcţia de director executiv. În timpul mandatulu său, BEA Systems a devenit compania de software care a ajuns în timp record la venituri de 1 miliard de dolari, record nedoborât până în prezent.

"Liderii din domeniul IT continuă să se confrunte cu bugete limitate, în timp ce companiile şi consumatorii generează în continuare volume copleşitoare de date. Organizaţiile IT de succes trebuie nu numai să identifice soluţii simple şi avantajoase pentru gestionarea informaţiilor companiilor lor, ci şi să sprijine utilizarea acestora pentru a obţine un avantaj competitiv pentru compania lor", a declarat Laura DuBois, vicepreşedinte al grupului Stocare Enterprise, Server and Software Infrastructure din cadrul IDC. "Din poziţia de companie de încredere şi cu un renume în domeniul managementului informaţiilor, Veritas furnizează soluţii esenţiale pentru a-şi ajuta clienţii să câştige acest avantaj competitiv."

Despre Veritas Technologies

Veritas Technologies LLC permite organizaţiilor să exploateze puterea informaţiilor lor, cu soluţii menite să sprijine cele mai vaste şi complexe medii eterogene la nivel global. În prezent, Veritas furnizează soluţii pentru 86% dintre companiile incluse în topul Fortune 500, îmbunătăţind disponibilitatea datelor şi oferind informaţii în sprijinul avantajului competitiv. www.veritas.com Veritas, Logo-ul Veritas şi NetBackup sunt mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale Veritas Technologies LLC sau ale filialelor sale din S.U.A. şi din alte ţări. Alte denumiri pot fi mărci comerciale ale deţinătorilor lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel