Data publicării:
Verificare toxicologică în cazul Cristinei Țopescu. Medicamente, în stomacul jurnalistei
Expertiza medico-legală nu a putut fi făcută, din cauza trupului aflat în stare avansată de putrefacție al Cristinei Țopescu, medicii stabilind că e necesară o verificare toxicologică.
Potrivit unor surse din anchetă citate de Mediafax, medicii legiști nu au putut stabili, luni, motivul decesului Cristinei Țopescu, din cauza stării avansate de putrefacție a trupului. Ar fi găsit, în schimb, mai multe fragmente medicamentoase în stomacul jurnalistei, motiv pentru care este necesară o expertiză toxicologică.
Jurnalista Cristina Țopescu a murit, ea fiind găsită duminică seară de polițiști în casa sa din orașul Otopeni. În casă, alături de ea, au fost găsiți și doi câini fără suflare. Cele două patrupede se află la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA), singura instituție care poate emite concluzii ce pot fi folosite în anchete, a spus, pentru Mediafax, reprezentantul Vier Pfoten, Kuki Barbuceanu.
În prezent, dosarul morții Cristinei Țopescu este investigat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News