Data publicării:

Verde, galben, roșu, trei scenarii în funcție de care elevii merg sau nu fizic la școală din 8 februarie 2021

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Verde, galben, roșu, trei scenarii în funcție de care elevii merg sau nu fizic la școală din 8 februarie 2021 / Foto Pexels
Verde, galben, roșu, trei scenarii în funcție de care elevii merg sau nu fizic la școală din 8 februarie 2021 / Foto Pexels

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus, miercuri, cele trei scenarii în funcție de care elevii vor merge sau nu în mod fizic la școală, din data de 8 februarie.  

Potrivit CNSU, scenariul verde presupune ca incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate să fie mai mică sau egală cu 1 la mia de locuitori. În scenariul verde se impune prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ. Activitățile sunt permise pentru toate categoriile de antepreșcolari, preșcolari și școlari.

Scenariul galben, când incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1 la mie dar mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, elevii claselor din învățământul primar, precum si pentru elevii claselor terminale din învățământul gimnazial, liceal, profesional si postliceal.

În scenariul roșu, când incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3 la mie, activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, precum și pentru elevii claselor din învățământul primar.

CNSU a propus ca indiferent de scenarii, stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual, să se desfășoare cu prezența fizică, respectând procedurile privind măsurile de protecție instituite de către entitățile organizatoare de stagii de pregătire practică și prevederile Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății.

În privința modalității de desfășurate a activităților ce presupun prezența fizică a studenților în cadrul instituțiilor de învățământ superior, decizia se va lua în baza autonomiei universitare, de conducerea acestor instituții.

Potrivit CNSU, la nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ.

În ceea ce privește activitățile ce presupun prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, decizia CNSU este ca acestea să fie gestionate în funcție de analiza situației epidemiologice realizată la nivelul ministerelor din care fac parte și stabilite prin decizii ale conducătorilor acestora, fără a le fi aplicabile prevederile în ceea ce privește cele trei scenarii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel