Venus a intrat în Gemeni. Astrolog DCNEWS: Mare atenție între 23-25 iunie
Venus a intrat în Gemeni. Astrologul DCNEWS, Daniela Simulescu, a explicat ce presupune și la ce trebuie să fim atenți în perioada menționată.
În weekend, „Venus a intrat în Gemeni, semn pe care îl va tranzita până în data de 3 iulie. Venus o reprezintă pe Afrodita, adică tot ce ține de iubire, pasiune, relații, frumusețe, artă, valori. Atunci când trece prin Gemeni, sentimentele vor fi date prin sita raționalului. Adică nu ne vom îndrăgosti doar de un ambalaj, ci vom avea nevoie să fim foarte stimulați mental.
Comunicarea va fi la mare artă, replicile vor curge ca mingiile în timpul unui meci de tenis. Tu spui ceva și aștepti o replică inteligentă de la cealaltă persoană”, a transmis astrologul DCNEWS.
„Venus în Gemeni adoră să flirteze, deci aviz amatorilor. Cei care au relații care scârțâie de ceva timp și se bagă în tot felul de încurcături nu vor scăpa foarte ușor. Este posibil să fie prinși foarte ușor. Asta nu înseamnă că vor înceta. Din contră, vor căuta noi provocări. Iar cei care sunt singuri vor avea tendința de a cocheta cu mai multe persoane. În orice caz, sunt foarte susținute relațiile la distanță sau cele începute prin diverse canale online”, a precizat Daniela Simulescu.
Mare atenție între 23-25 iunie
„Lui Venus în Gemeni nu îi place deloc, dar deloc, plictiseala, așa că va face tot ce îi stă în putință să găsească noi pasiuni, noi cărți de citit sau să facă mai multe drumuri ca altădată. Dacă vrei să cucerești pe cineva în această perioadă, spune-i ce film/serial ai văzut ultima dată, la ce curs te-ai înscris, fii cât mai curios și lasă-l și pe celălalt să îți pună multe întrebări. Devenim mult mai sociabili, chiar și cei mai introvertiți sau timizi. Avem chef de distracții la greu. Dar ne vom transforma și în niște ființe mai superficiale și mai nepăsătoare. Gata să trecem de la o opțiune la alta pe nerăsuflate.
Mare atenție între 23-25 iunie când riscul de a fi păcăliți de partener va fi la maximum. Venus va face o opoziție cu Jupiter (aspect care oferă mult exces de zel) și un careu cu Neptun (vom fi ușor de fraierit de persoanele de sex opus).
Până la urmă, vine vara și avem nevoie de Venus în Gemeni pentru că ne activează pofta de viață și vacanță”, a concluzionat astrologul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News