"A suflat un vânt dinspre America Latină sâmbătă seara, peste Mostra del cinema" scria un ziarist italian, imediat după ceremonia de închidere a celei de a 72-a ediții.

Leii, și de aur, și de argint, către acolo s-au îndreptat. Nimic, dar nimic din pronosticurile care au circulat tot timpul nu s-a adeverit. Preferințele juriului, condus de regizorul mexican Alfonso Cuaron (Gravity) care i-a avut alături pe cineaștii Nuri Bilge Ceylan, Pawel Pawlikowski, Hou-Hsiao-hsien, Emmanuel Carrère, Francesco Munzi, Lynne Ramsay, actorii Diane Kruger, Elisabeth Banks au fost cu totul altele decît cele avansate de critici, de public.

Presa franceză, oarecum nerecunoscătoare, pentru că țara lor a plecat, totuși, cu două premii, nu s-a sfiit să amintească amănuntul că nu este prima oară când la Veneția sunt multe filme bune, dar palmaresuri dezamăgitoare. Atenție la jurii, scria le Monde. Așadar, nici vorbă de încoronarea Francofoniei lui Sokurov.

Citește și: Veneția 2015: Căderea zeilor. Un fost mare actor se masturbează în fața camerei. Cele mai scandalose scene ale festivalului

Spre surpriza generală, să nu zic stupoare, Leul de aur a revenit unui cineast venezuelan, Lorenzo Vigas, debutant în lung metraj cu Desde Alla (De departe, în traducere), reprezentant al unei țări pentru prima oară prezente în selecția de la Lido. Filmul nu este lipsit de interes și de o a anumită emoție: povestea relațiilor dominate de dorință dar și de putere, dintr-un bărbat matur, homosexual și un tânăr, unul dinre băieții agățați pe stradă, aduși în casă doar pentru a fi priviți, nu și atinși.

La 14 ani, nigerianul Abraham Attah detine premul Marcello Mastroianni pentru Tanara speranta, adus de rolul din Beasts of a Nation

Celălat Leu, de argint, pentru regie, și-a găsut stăpânul în mult mai cunoscutul cineast argentinian Pablo Trapero, autorul filmului El Clan, istoria unei familii criminale care a terorizat Argentina. Am scris pe larg despre el. După acest triumf al cinematografului latino-american, ne-am adus aminte cuvintele directorului Barbera, din ajunul deschiderii Mostrei: "Cred că rolul de lcomotivă avut timp de un deceniu cinematograful din Extremul Orient îl are acum cel din America de Sud, din Brazilia în Argentina, din Mexic în Venezuela, aceasta din urmă pentru prima oară la Veneția".

A doua Cupa volpi pentru Valeria Golino

Probabil că cea mai puțin contestată recompensă va fi Marele premiu al juriului acordat unui insolit film de animație (nu pentru copii), Anomalisa, de Charlie Kauffman și Duke Johnson, primul fiind unul dinre cei mai reputați scenariști americani (Being John Malkovich). Nici nu au încântat, nici nu au stârnit proteste Premiul special al juriului pentru Abluka (Frenzy/(Nebunia), al turcului Emin Alper, violent, dur și cu câini omorâți (precum anul trecut în Sivas), și Premiul pentru scenariu, acesta din urmă, dobândit de francezul Christian Vincent pentru L'Hermine stârnind nedumerirea chiar a conaționalilor săi. Finețea psihologică a cineastului, exersată pe mica istorie a unui stângaci și nefericit președinte al Curții cu juri este evidentă, dar de aici până la un premiu pentru partitura scrisă...

Citește și: Veneția 2015. Realitatea, mai tare ca imaginația

Oricât ar fi el de iubit în țara sa și nu numai, un actor (mare mai ales în teatru), precum Fabrice Luchini, seducător în ironia sa, Cupa Volpi pentru interpretare a surprins. Mereu necruțător, ziarul Le Monde nici nu a stat să analizeze prea mult: "Luchini este mereu același Luchini". Premiatul nu a fost prezent la gală, fiind în filmări în Normandia, dar a trimis un mesaj video prin care mulțumește Italiei, țară mult iubită și apropiată, ceea ce este ușor de înțeles. Numele său, Luchini, indică descendența paternă italiană.

Fabrice Luchini nu a putut veni sa-si ridice Cupa Volpi

Cupa Volpi penru interpretare feminină a avut valoare de eveniment, cea care o deține acum, Valeria Golino, mai are una acasă, cea din 1986 pentru Storia d' amore. Și acum tot despre dragoste este vorba, în filmul lui Giuseppe Gaudino, Per amor vostro. Italienii s-au bucurat, dar cu măsură. Mulți ziariști au considerat că, de fapt, țara lor a rămas cu mâna goală, atâta timp cât Leii și celelalte premii au luat drumuri străine.

Atât timp cât un mare cineast precum Marco Bellocchio, incredibil de proaspăt și inspirat la cei 75de ani ai săi, ar fi părăsit Veneția neluat în seamă, dacă filmul său, Sangue del mio sangue, nu ar fi fost răsplătiti de Juriul criticii internaționale, Fipresci.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News