Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Veneția 2015. Realitatea, mai tare ca imaginația

Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu | Categorie: Cultura
WhatsApp
Catherine Frot în Marguerite
Catherine Frot în Marguerite

Aproape că nu ne venea să credem. Pe măsură ce treceau zilele, sporea numărul filmelor pe al căror generic scria :" Inspirat de un fapt real". 

Despre unele știam, desigur, dinainte, cum ar fi dramaticele ascensiuni din Everest, pelicula care a deschis festivalul sau despre Rabin, The Last Day al lui Amos Gitai, o anchetă asupra asasinării liderului israelian Ytzac Rabin.

Altele, multe, au fost noutăți. Nu poate fi o simplă întâmplare. Și nici gustul directorului Mostrei cinematografice, Alberto Barbera pentru un film sau altul nu poate explica totul. Această a 72-a ediție, ultima din cel dintâi mandat al său (vom vedea dacă va fi reînnoit) a fost dominată de producții al căror punct de plecare a fost realitatea.

Citește și: Veneția 2015. Cum protestează jurnaliștii la festival când nu le place filmul

Uneori, insolitul subiectului a atras cineaștii, cum a fost cazul lui Tom Hooper, sedus de povestea primului transsexual din Europa, pictorul danez Einar Wegener devenit Lili Elbe, despre care am scris. Sau neobișnuita poveste a celei mai proaste cântărețe lirice a tuturor timpurilor, afona Florence Foster Jenkins, acum Marguerite, în filmul lui Xavier Giannoli, despre care voi relata.

Juliette Binoche la Veneția

Cele mai multe titluri sunt, însă, rupte din realitatea zilelor noastre. Directorul Barbera vede, într-o astfel de tendință, "un fenomen curios, care poate fi citit și ca o dorință de a conferi un plus de adevăr și credibilitate poveștilor de pe ecran". Poate, aș îndrăzni să adaug, mai mult decât un fenomen curios, în cazul filmelor cu încărcătură social-politică, ar trebui să distingem forța unor realități irepresibile.

Dar să le luăm pe rând, plecând de la simplu la complicat. Spun simplu, pentru că, un caz precum cel din Marguerite, nu lasă loc interpretărilor, confuziilor. Cineastul francez a transpus istoria newyorkezei Florence Foster din anii 40 în Parisul anilor 20, prilej de fastuoase decoruri. Margurite Dumont, o bogată aristocrată, are o obsesie: să fie luată în seamă drept cântăreață de operă, iluzie întreținută cu o crudă ipocrizie de cei din jur, de înalta societate, de presă, gata să o aplaude oride câte ori, în spectacolele de binefacere, masacrează marile arii.

Un mare actor francez, Fabrice Luchini, probabil în vederile juriului pentru rolul din L' Hermine

Candoarea și tenacitatea femeii lăsate să fie subiectul deriziunii până la moarte sunt impresionante în primul rând datorită unei minunate actrițe, Catherine Frot, candidată la premiul de interpretare, o posibilă rivală fiind conaționala ei, mult mai cunoscuta Juliette Binoche, pentru rolul de Mater dolorosa din filmul L' atessa, al italianului Piero Messina. xxx Arquimedes Puccio, venerabilul tată de familie care a inspirat povestea din El Clan al argentinianului Pablo Trapero a trăit, în realitate, până acum doi ani. La vârsta la care cei de o seamă cu el o duc liniștiți, urmărind cum le cresc și înfloresc copiii, cinci la număr, bărbatul, plecat bine spre bătrânețe și ai lui au terorizat Argentina prin violența actelor de răpiri, răscumpărări și ucidere a victimelor.

Direct sau indirect, nimeni nu a fost inocent în acel clan care și-a făcut de cap în timp ce autoritîțile nu încetau să vorbească la TV despre democrație, progres etc. Pedro Almodovar a ținut să participe la producția acestui film puternic, care s-ar putea să nu rămână în afara palmaresului.

Peter Lanzani, simpatic în viața, participant la crimă în El Clan

Ca și amintitul Rabin, The Last Day, Amos Gitai fiind și unul dintre cineaștii răsfățați la Veneția, aproape nelipsit din competițiile ultimilor ani. După anterioarele creații cu accentuate căutări stilistice, autorul a fost prezent acum cu o poveste clasică, anchetarea și reconstituirea împrejurărilor asasinării primului ministru Ytzac Rabin, acum douăzeci de ani. Gitai și-a explicat opțiunea pentru un film eminamente politic: "Cei care au făcut posibil asasinatul circulă liberi prinre noi. Unii dintre ei cochetează astăzi cu puterea. Sunt alarmat de răspândirea crescândă a violenței de sorginte religioasă în inima societății laice israeliene".

Nu numai competiția oficială a inclus astfel de filme care ne-au purtat pe urmele unor cazuri reale. Poate unul dintre cele mai impresionante a fost Spotlight al lui Thomas McCarthy, în afara concursului, memorabil prin intensitatea readucerii în atenție a scandalului legat de Biserică și pedofilie, așa cum l-au fixat pe prima pagină, la începutul anilor 2000, cei patru ziariști de la Boston Globe, reuniți în așa numitul Spotlight Team.

Curajul de a răscoli scandalul, mărturisea autorul la conferința de presă, i l-a dat atitudinea noului Papă în reconsiderarea poziției bisericii. Poate, de acum încolo, abuzurile unor preoți catolici nu vor mai fi acoperite vreme de două decenii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel