Data publicării: 09.09.2015 15:18

Veneția 2015. După mere, în Banat

Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu | Categorie: Cultura

Regizorul Adriano Valerio și actorii din filmul Banat, Elean Radonicich și Ștefan Velniciuc

Cu zece ani în urmă, la Cannes, ne despărțeam de filmul lui Cristi Puiu Moartea domnului Lăzărescu în acordurile șlagărului Chemarea mării. Știa regizorul ce știa.

Glasul grav al Margaretei Pâslaru nu lăsa emoțiile să se risipească prea repede. La fel s-a întâmplat și 2009, când aveam senzația că toată Croazeta răsună odată cu o altă voce dramatică, Mirabela Dauer, care se întreba Ce-ar fi marea fără soare... în finalul filmului Polițist, adjectiv.

Am retrăit momente asemănătoare acum, la Veneția, când puțin a lipsit ca toată sala Perla să fredoneze, tot împreună cu Margareta, care ne îndemna Să nu uităm să iubim trandafirii (Florin Bogardo). Pun mâna în foc că cei câțiva români care se aflau acolo nu au rezistat. Am bănuit că vinovată nu poate fi decât Ada Solomon, coproducătoare a debutului în lung metraj al tânărului italian Adriano Valerio, Banat (Il viaggio/Călătoria). Cine altcineva să i-l recomande? Autorului i-a revenit privilegiul de a deschide secțiunea Settimana internazionale della critica, ceea ce nu e puțin lucru. Onoare cu atât mai mare cu cât evenimentul a fost prefațat chiar de președintele întregii Biennale, Paolo Baratta.

Citește și: Veneția 2015. Cronica unui Leu anunțat:Francofonia, de Alexandr Sokurov

Domnia sa ținut să ne spună :« Trebuie să fim atenți când avem în față operele de început ale tinerilor, pentru că este vorba despre noile energii ale cinematografului. Un film se naște și prin solidaritatea generațiilor, de aceea am în vedere și necesarul sprijin al maeștrilor. Sunt bucuros să știu că un regizor italian, cu o anumită experiență existențială, vă propune acest film.

CV-ul este patrimoniul fiecăruia". Adriano Valerio a ales ca această primă expunere mai extinsă a experienței sale de viață și, nu mai puțin, cinematografice, să aibe drept fundal Banatul nostru, de aici și titlul. Am spus fundal și nu decor, pentru că aparatul de filmat nu se agață de amănunte pitorești, care ar vrea să fie sugestive cu orice preț, în bine sau în rău. Montajul, asigurat de Cătălin Cristuțiu, susține o astfel de privire.

Încă de la primele cadre, peisajul menit să-l întâmpine pe Ivo, agronomul italian care și-a găsit pe la noi de muncă, nu este deloc primitor, iernile noastre nu sunt blânde, bărbatul nu conoaște pe nimeni. Oamenii sunt mai degrabă retrași decât aspri, nu se plâng când treburile nu le ies cum vor, când natura le este potrivnică. Unul dintre ei este interpretat de Ștefan Velniciuc. Regizorul mărturisea că l-a ales pentru misterul indus de actor. Cu căciula de țăran înfundată pe cap, cu mersul apăsat și chipul marcat de o tăinuită suferință, actorul ar trebui observat cu mai multă băgare de seamă și de regizorii noștri.

Citește și: Veneția 2015. Domnule Redmayne, pregătiți-vă pentru Cupa Volpi

Anna Maria Pasetti, una dintre selecționerele Settimana, și-a motivat astfel opțiunea: "Este o operă curajoasă, care ne descoperă o personalitate matură. Plecând de la o poveste al cărei pretext era criza economică, Adriano Valerio descrie depeizarea interioară și geografică a personajelor, în căutarea identității. Traseul – între străduțele din Bari și satul românesc în iarnă ».

Aceasta a și fost de la bun început intenția autorului "Aș vrea ca publicul, după ce îi va părăsi pe eroi pe o plajă pustie a Mării Negre, să-și pună această întrebare, să se interogheze asupra motivelor care au împins doi tineri italieni de 30 de ani, întreprinzători, capabili, determinați, să se trezească la 1400 km. de casă, în căutarea unui pic de fericire profesională și sentimentală. Și asta, într-o epocă în care Italia, văzută ca o țară a miracolelor de către migranții veniți din Est, eroii mei se îndreaptă spre Romînia.

Alegerea Banatului a venit în urma unei discuții cu un prieten care a avut o poveste adevărată, dorise să cultive mere într-un ținut despre care i s-a spus că este minunat. Am petrecut câteva săptămâni în România, în Banat, căutând locuri și chipuri adecvate istoriei de pe ecran". Fără doar și poate, o întâmplare fericită, căreia s-a adăugat strădania câtorva coproducători, a dus la nașterea unui film de al cărui nume să fie legată și țara noastră.

Au existat, apoi, câțiva critici care l-au selecționat pentru Settimana. Așa cum s-a întâmplat și acum trei ani cu O lună în Thailanda, al lui Paul Negoescu. Atât. O întrebare persistă: de ce oare cineaștii noștri pătrund atât de greu la Veneția?

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News