Data actualizării: 10.09.2015 15:17
Data publicării: 10.09.2015 15:15

Veneția 2015. Cum protestează jurnaliștii la festival când nu le place filmul

Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu | Categorie: Cultura

Echipa filmului The Bigger Splash

Festivalurile lumii seamănă, dar se și deosebesc între ele. Nu numai prin țintă, adresă, structură, ceea ce este de la sine înțeles, dar și prin atmosfera aparte a spațiului în care ziariștii își petrec cele mai multe ore ale zilei.

Există un freamăt anume la sfârșitul proiecțiilor, un fel de participare a cărei coloratură o dă componența majoritară a sălii, în funcție de țară. Se înțelege că la Cannes vor fi întotdeauna mai mulți critici francezi, în general potoliți, chiar și când sunt dezamăgiți. Se mulțumesc să aplaude mai mult sau mai puțin cu spor. Ori deloc. La Valladolid, colegii spanioli, dacă nu sunt încântați, nu părăsesc sala înainte de a tropăi, de a bocăni în podea, de ai crede că se pregătesc să danseze un flamenco.

Ralph Fiennes la conferința de presă

La Veneția, așa cum am sugerat, pe scurt, acum câteva zile, nemulțumirea este tradusă prin fluierături. Cinstite, tradiționale și cu intensități diferite. Unele emise cu foc, altele mai timide, strecurate pe ici-colo. Uneori, la limita de sus, primele sunt însoțite și de vociferări, apostrofări, precum acel amintit incompetente, strigat din rărunchi, conform binecunoscutului model cornuto.

De el a avut parte regizorul Oliver Hermanus din Africa de Sud, cu The Endless River, film, de altfel, așteptat cu interes. Autorul, născut la Cape Town, dar școlit în California, o certitudine a cinematografiei țării sale, a făcut istorie la Cannes, în 2011, producția sa Beauty fiind primul film Afrikaans selecționat pe Croazetă, în anul următor reprezentând Africa de Sud în cursa Oscarurilor. Râul fără sfârșit de acum a apărut tuturor confuz, indecis în opțiunile sale, între dramă psihologică și indignarea în fața violenței. Doi străini, o localnică și un francez sun legați prin destinul comun de soți care și-au pierdut, fiecare, perechea, în condiții cumplite, fără să știe că bărbatul femeii nu este străin de tragedia protagonistului.

Citește și: Veneția 2015. După mere, în Banat

Spectatorul știe însă și acceptă cu greu noua poveste a unei apropieri forțate și care, în ultimă instanță, insultă memoria celor măcelăriți. Viața nu poate fi luată de la capăt oricând și oricum. Taxarea a venit pe loc. Oarecum surprinzătoare au fost fluierăturile, să le zicem de tonalitate medie, de la sfârșitul filmului The Bigger Splah care, în ciuda titlului englez, aparține italianului Luca Guadagnino și face parte din selecția țării gazdă.

Intențiile cineastului erau promițătoare, un remake anunțat ca iconoclast după un clasic, Piscina lui Jacques Deray, din 1969, cu Alain Delon, Maurice Ronet, Romy Schneider și Jane Birkin. Socotit prea academic, modelul francez a fost stors doar de trama propriu zisă, patru personaje, doi bărbați și două femei prinse într-un joc al seducției, al geloziei și al puterii exercitate asupra altora. Mediul ales acum este cel al muzicii rock, în care evoluează mari actori cu partituri la care nu ne am fi așteptat: Ralph Fiennes (Pacientul englez), amețitor, frenetic, dansează, aș zice că face ca toți dracii, în rolul unui producător muzical. Actorul și-a păstrat barba, poate pentru sosirea la Veneția.

Citește și: Veneția 2015. Cronica unui Leu anunțat:Francofonia, de Alexandr Sokurov

L-am mai întâlnit cândva, dar nu mi-am imaginat că poate fi atât de volubil. La conferința de presă nu a ezitat să-i arate unei ziariste sceptice, câțiva pași de dans din dezlănțuirea de pe ecran. Spre convingere. Partenera sa, Tilda Swinton, este un star rock, cu paiete și tot dichisul și nu aș spune că actrița engleză, cu aerul ei hieratic, de pe altă lume, ar fi cea mai bună alegere pentru o ființă cât se poate de pămâneană, gata să facă sex pe un colț de masă.

Actorul britanic dansând în fața ziariștilor

Unul dintre interpreți, altfel bun, belgianul Matthias Schoenaertes, a avut prostul gust să glumească pe seama lui Alain Delon, deținătorul rolului său în Piscina lui Jacques Deray, întrebând "Cine e Delon"? Dar ceea ce a divizat deoptrivă critica și spectatorii obișnuiți a fost realmente nefericita inspirație de a arunca vinovăția crimei din final pe seama transfugilor, idee căzută ca nuca în perete acum, când toată lumea este preocupată de soarta acestora, când toată presa acordă pagini întregi fenomenului.

Ca dovadă că, pentru prima oară, marile ziare italiene nu au mai publicat cu regularitate, pe pagina întâi, fotografiile starurilor descinse la Lido. Doar Johnny Depp și Eddie Redmayne au făcut excepție, în ultimele zile. Nu se glumește cu istoria de sub ochii noștri.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News