Data actualizării:
Data publicării:

Vela, către Oana Zamfir: Chițoiu a cununat-o pe fiica mea în 2012. Drumurile noastre politice s-au despărțit

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Daniel Chițoiu este nașul de cununie al fiicei ministrului Marcel Vela.

Alegeri prezidentiale 2024

Marcel Vela, ministrul de Interne, a confirmat, vineri, că Daniel Chițoiu, implicat recent într-un accident, este nașul de cununie al fiicei sale.

„Într-adevăr, domnul Daniel Chițoiu a cununat-o pe fiica mea în anul 2012, când eram colegi în PNL. După care, drumurile noastre politice s-au despărțit. Eu am rămas în PNL, domnia sa a mers spre ALDE, ca să clarificăm colegialitatea politică. 

Eu sunt ministru de aproape două luni și am dovedit că sunt un ministru normal. Nu știu ce intervenții au făcut alți miniștri în cazuri de asemenea natură, eu vă spun că nu fac nicio intervenție pentru nimeni, absolut nimeni, din trei motive: 

1. De moralitate și corectitudine. Nu se face așa ceva. Dacă vrei să fii ministru normal, nu faci așa ceva și nici nu este corect.

2. Juridic. Motivul juridic ține de faptul că acest dosar este instrumentat de un procuror.

3. Motiv tehnic. Este imposibil ca un ministru să intervină la specialiștii tehnici care fac expertiza”, a spus ministrul Marcel Vela, vineri, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Oanei Zamfir de la Antena 3.

În acest context, amintim că un accident a avut loc, joi, în localitatea Zamfirești din Argeș, unde o mașină a pătruns pe contrasens și s-a lovit frontal de un alt autoturism. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite. Una dintre mașini era condusă de secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu. Acesta a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel