Data publicării:

Vaslui: Elevii de la o şcoală specială, nevoiţi să înveţe în frig din cauza unor lucrări la centrala termică

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Elevii cu dizabilităţi şi cadrele didactice care îşi desfăşoară activitatea la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă "Constantin Pufan" din Vaslui stau de mai multe zile în frig, din cauza unor lucrări aflate în desfăşurare la centrala termică a instituţiei.

Părinţii elevilor s-au arătat nemulţumiţi de faptul că aceste lucrări nu au fost efectuate înainte de începerea noului an şcolar şi au fost lăsate pentru această perioadă, când temperatura a scăzut şi copiii stau în condiţii improprii, fiind nevoiţi să poarte haine groase în sălile de clasă şi în internatul şcolii, scrie Agerpres.

"Lucrările respective au depins de anumite licitaţii. Avem asigurări de la cei care fac lucrările la şcoală că acestea vor fi finalizate în cel mai scurt timp, până la sfârşitul acestei săptămâni. În această perioadă, fiind vacanţă la clasele primare, învaţă în instituţie un număr de 20 de copii de la gimnaziu. Am discutat cu reprezentanţii şcolii care ne-au asigurat că au fost luate măsuri, în sensul că au fost folosite aeroterme sau alte surse de încălzire. Din câte am înţeles, în cursul zilei de mâine vor fi făcute primele probe la centrală", a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul general şcolar adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, Cristiana Botan.

Lucrările desfăşurate la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă "Constantin Pufan" sunt finanţate de Consiliul Judeţean Vaslui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel