Vaslui: Accident rutier în municipiul Bârlad; pompierii asigură măsurile PSI
Detaşamentul de Pompieri Bârlad intervine cu două autospeciale, una de stingere şi o ambulanţă SMURD, în urma unui accident rutier petrecut între două autoturisme, în municipiul Bârlad, în apropierea Centrul de Dializă din localitate.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu, a declarat că la faţa locului sunt asigurate măsuri PSI, deoarece au fost raportate scurgeri de lichide combustibile de la unul dintre autoturismele implicate în accident, scrie Agerpres.
"În urma accidentului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Una a suferit un atac de panică, iar o alta a a suferit mai multe traumatisme", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News