Data publicării:

Vasilescu: Dacă numărul de parlamentari scade, minorităţile vor avea o putere şi mai mare

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Olguta-Vasilescu
Olguta-Vasilescu

Senatorul PSD, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că dacă se reduce numărul de parlamentari, cele 18 minorități vor avea o putere și mai mare în Parlament, iar guvernele nu mai pot fi făcute fără ei.

“USL susţine această iniţiativă cu 300 de parlamentari. Eu mi-am exprimat de la început rezerve foarte serioase pentru că atunci când scade numărul parlamentarilor, iar numărul minorităţilor rămâne acelaşi, avem 18 minorităţi prin Constituţie deci nu putem umbla la acest număr, viitorul Guvern va trebui să negocieze nu cu un procent de 10% minorităţi ci cu un procent de aproape 20%. Ce înseamnă asta? Că aproape nici un Guvern nu va mai putea guverna fără minorităţi. Acesta e un lucru de care eu, cel puţin, mă tem”, a explicat ea.

Senatorul PSD a adăugat că nu este nevoie de USL pentru reducerea numărului parlamentarilor. “Există un proiect de lege în Parlamentul României depus de USL, de câteva luni bune, care se află în comisia juridică din Camera Deputaţilor, unde majoritatea o deţine puterea, iar în Cameră, majoritatea o deţine tot puterea, deci nu trebuie să modificăm Constituţia, au toate pârghiile necesare pentru a modifica acest număr al parlamentarilor dacă doresc să o facă”, a precizat Olguţa Vasilescu,

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel