Data publicării:
Vasile Marica, despre relația cu miniștrii: Toţi ne contactează, dar am păstrat distanţa. Nu mă trezesc stând de vorbă cum fac alţii
Vasile Marica, președintele Sed Lex, a vorbit despre relația pe care o are cu miniștrii de Finanțe, de Economie și de Interne și a tras un semnal de alarmă.
"De obicei, am păstrat foarte multă distanţă de zona asta. Nu colaborez cu dânşii decât absolut atunci când este nevoie. Nu mă trezesc stând de vorbă într-un birou aşa. Sunt unii care fac lucrul ăsta. Toţi miniştrii ne contactează, vorbim, comentăm. Ultima discuţie a fost cum să facem să aducem tineri şi le-am dat o soluţie şi au şi înţeles-o. Au fost discuţii şi despre pandemia asta care a dat peste noi şi am avut teme că unii şi-au cam făcut de cap pentru că nu am mai reuşit să ajungem la ei.
Ne-am gândit la mai multe formule să îmbunătăţim situaţia asta. Este foarte clar că ţine foarte mult de digitalizare, de modul în care se face softul, de modul în care vrem să implementăm lucrul ăsta, de modul în care ne pregătim oamenii pentru softurile astea (n.r din administrația publică), că degeaba îl faci dacă nu are cine să îţi lucreze pe el. Noi nu am mai făcut pregătire din 2016, nici angajare. Pregătire, de 20 de ani nu am mai făcut cu oamenii. Fiecare, după ureche!", a spus Vasile Marica, la DCNews TV.
"Sunt puțini oameni specialiști"
Vasile Marica, președintele Sed Lex, spune că o problemă majoră în lupta împotriva evaziunii fiscale este lipsa personalului de specialitate. Acesta afirmă că, deși sunt pregătiți zeci de oameni pentru aceste poziții, ei sunt ”furați” de bănci și multinaționale, unde sunt plătiți cu salarii astronomice.
”Am înțeles că este o chestie de vreo două miliarde de euro pe an”, a deschis analistul politic Bogdan Chirieac discuția.
”Ați atins un moment în care am început să nu ne mai jucăm că `ce fac unii, că ascund în spatele unui camion de țigări`. Acolo sunt prețuri pe transfer, pe modul în care intră, cum pleacă, banii de aici. Sunt mult mai multe. E clar că, de cele mai multe ori, tot ce trece către anumite zone în care se desfac produsele astea ar trebui controlate, în primul rând de cei care sunt cei mai mari, de cei care încearcă să spună că dețin controlul. Și știți care sunt cei mai mari, nu trebuie să fac eu reclama lor aici. Iar cei mici... ar trebui să colaboreze toată lumea, ca să nu se întâmple lucrul acesta. Aceasta este o altă problemă, zona accizabilă. O problemă care trebuie întărită, pe parcurs. Sunt puțini oameni specialiști, nici eu nu mă pricep foarte bine, să vă spun cinstit. Trebuie întărită zona aceasta. Cum vrei să pregătești un specialist pe zona aceasta, vin băieții, îl plătesc și îl iau la ei”, a declarat Vasile Marica în cadrul interviului de la DC News.
Interviul integral, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News