Data publicării:
Vasile Blaga, scenariu-crunt pentru Traian Băsescu. De ce exclude o alianță cu PSD
Vasile Blaga, copreședintele PNL, exclude din start o posibilă alianță cu PSD sau una cu Mișcarea Populară, din considerente diferite. Joi, la interviul dcnews.ro, transmis live, Vasile Blaga a vorbit despre șansele PNL și chiar a spus că dacă obțin un scor de 20% pleacă acasă. Despre Mișcarea Populară nu crede însă că va lua nici 5% ca să intre în Parlament.
Întrebat dacă am putea să vedem, din nou, USL, Vasile Blaga a răspuns: "Deși e o vorbă în politică să nu pui niciodată nu, nu". Copreședintele PNL a continuat: "Eu am experiența conviețuirii cu PSD într-un guvern, în 2009, și atunci un guvern natural- și aveam majoritate clară- ar fi fost un guvern PNL-PDL. Din considerente pe care nu le-am înțeles atunci la domnul Călin Popescu Tăriceanu, pentru că aici a fost problema, am ajuns la un Guvern PDL-PSD. Doar opt oameni din vechiul Colegiu Director al PDL din acea vreme, printre care și eu, s-au opus unei astfel de construcții și lucrurile n-au mers pentru că PSD nu lasă prizionieri, ei nu știu să guverneze decât dacă nimicesc pe cel cu care sunt în parteneriat".
Vasile Blaga susține că "niciodată într-o fuziune 13% ai PDL și 15% ai PNL nu vor face 28%, ori fac 35-40% și va fi un succes, ori fac 20% și mergem acasă". Copreședintele PNL a precizat că important e ca partidul să demonstreze la vot încrederea pe care o are în el populația, prima dată la locale și apoi la parlamentare. "Și parteneri sunt pentru a face majorități, pentru că e clar că nimeni nu o să scoată 50%, dar nu un guvern cu PSD", a precizat Vasile Blaga, care a exclus din start și o alianță cu Mișcarea Populară, pentru că nu crede că va intra în Parlament: "Eu nu cred că Mișcarea Populară va intra în Parlament".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News