Vasile Blaga îl face pe Victor Ponta OBRAZNIC: Lui Curaj i se potrivește numele
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a apreciat că fostul premier Victor Ponta a fost 'obraznic şi astăzi' după solicitarea Universităţii Bucureşti adresată ministrului Educaţiei de retragere a titlului său de doctor şi a adăugat, în ce-l priveşte pe Adrian Curaj, că acestuia 'numele nu i se potriveşte'.
"Ce să te aştepţi la domnul Ponta ? Nu eu l-am acuzat de plagiat, alţii l-au acuzat. Aţi văzut astăzi intervenţiile domnului Ponta pe Facebook atunci când o listă întreagă de oameni de cultură din ţara asta şi Universitatea Bucureşti au cerut domnului ministru Curaj ca să ia o măsură privind retragerea titlului de doctor a domniei sale. Aţi văzut cum a fost, scuzaţi-mi termenul, obraznic şi astăzi", a declarat Vasile Blaga, marţi seara, la Realitatea Tv, potrivit Agerpres.
Copreşedintele PNL a adăugat că nu i-a plăcut nici răspunsul dat de ministrul Educaţiei pe acelaşi subiect. "Şi mie nu mi-a plăcut nici răspunsul domnului ministru Curaj. E un om deosebit, am avut de câteva ori ocazia să schimb păreri cu domnia sa, mi se pare un om de toată isprava, dar numele nu i se potriveşte", a mai declarat Vasile Blaga.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News