Data publicării:
Vasile Blaga, decizie Tribunalul București
Tribunalul Bucureşti ar putea da, luni, sentinţa în primă instanţă în dosarul în care Vasile Blaga a fost judecat pentru trafic de influenţă.
La ultimul termen al procesului din 20 octombrie, Vasile Blaga a declarat că este nevinovat şi a solicitat să fie achitat.
"Toţi martorii au declarat în instanţă că nu mă cunosc. Hăhăianu a declarat că nu mă cunoaşte şi că nu am intervenit pentru numirea lui. Cum puteam face trafic de influenţă pentru cineva pe care nu îl cunosc? Au spus că mi-au dat bani în sediul din Modrogan, nr. 22, când eu nu am avut niciodată birou acolo. Să nu ştii când ai dat bani, unde i-ai dat şi să minţi cu neruşinare. Sunt complet nevinovat", a spus Blaga în ultimul cuvânt în faţa instanţei.
DNA a cerut închisoare cu executare
Pe de altă parte, un procuror DNA a cerut judecătorilor condamnarea lui Vasile Blaga la închisoare şi confiscarea sumei de 700.000 de euro pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploieşti, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenţei, astfel încât respectiva firmă să obţină contracte cu două companii naţionale.
Potrivit DNA, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi 200.000 de euro printr-un alt intermediar.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News