Data actualizării:
Data publicării:

Varujan Vosganian, reacție despre Antena 3: Le recomand să nu uite

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
Varujan Vosganian, demers periculos. Declarații de la Iași
Varujan Vosganian, demers periculos. Declarații de la Iași

Varujan Vosganian le amintește colegilor din PNL de momentele în care au luptat alături de Antena 3 și le cere să-și reconsidere poziția fată de "scandalul" în care este implicată televiziunea.

VEZI ȘI: CUM VORBEȘTE, DE FAPT, KLAUS IOHANNIS. VIDEO INEDIT

"Ca în oricare alt domeniu, în politică cel mai important este să fii autentic, să fii tu însuţi. Ceea ce înseamnă că trebuie să ai propria viziune despre lume, propriile convingeri şi aceeaşi unitate de măsură pentru tine şi pentru ceilalţi. Când vrei să înţelegi, nu trebuie să te uiţi doar la ceas, care îţi arată timpul de acum, ci şi la calendar, care arată timpul mai lung, astfel încât să nu cazi în pericolul de a gândi în fiecare clipă altceva. Istoria e ca un râu. Dacă ţii doar curburile malului, nu vei traversa râul niciodată. Tot astfel, dacă îţi schimbi drumul şi convingerile după meandrele istoriei, nu vei reuşi niciodată, cu adevărat, să te întâlneşti cu istoria.

Am spus toate acestea pentru a lămuri poziţia mea în legătură cu protestele Antenei 3. Recomand tuturor colegilor mei liberali să nu uite că ani de zile jurnaliştii acestui post de televiziune i-au însoţit în lupta lor. Să nu uite că în bătăliile dure ale anului 2012 Antena 3 a fost tribuna publică a apărării democraţiei", a scris Varujan Vosganian pe blogul personal.

"Un lucru are valoarea lui intrinsecă, indiferent de ce credem noi despre el. Nu interesul nostru dă valoarea lucrurilor şi a oamenilor. De aceea nu văd de ce acelaşi tip de atitudine să fi fost eroism civic, atunci când era de partea noastră, şi demn de a fi amendat de jandarmerie, atunci când nu mai e de partea noastră.

Spun toate acestea nu ca să apăr pe alţii, ci pe noi înşine, reprezentanţii Partidului Naţional Liberal. Ca să păstrăm respectul şi încrederea oamenilor, trebuie să fim autentici. Pentru a putea să fim prin noi înşine, trebuie să fim , întâi de toate, noi înşine", a conchis Varujan Vosganian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel