Data actualizării:
Data publicării:

Varianta unui ”Guvern de specialiști”. Simonis (PSD), mesaj exploziv

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
politician
politician

România are nevoie de un Guvern de uniune națională, spune liderul deputaților PSD, Alfred Simonis.  

Prezent la RFI și întrebat de ce ar vrea PSD să depună o moțiune de cenzură și să preia guvernarea în plină criză sanitară, Alfred Simonis a răspuns: „Un om politic sau o clasă politică responsabilă nu preia guvernarea țării atunci când îi convine electoral. Cred că datoria oricărui om politic este să ia decizii și să se implice, cu riscul de a pierde viitoarele alegeri”.

Liderul deputaților PSD a vorbut și despre un Guvern de uniune națională: „În urmă cu câteva luni, atunci când a mai picat o dată la vot Guvernul Orban, PSD a făcut o propunere care cred eu încă este de actualitate și anume un Guvern de uniune națională, cu ministere asumate din partea fiecărui partid, fiecărei forțe politice a Parlamentului, astfel încât să nu mai existe această tentație a câștigului electoral și a deciziilor luate în an electoral, în scop electoral. Uitați-vă la situația în care suntem la șase luni de când era o simplă răceală, citez din președinte, acea declarație fiind într-un context electoral, pe vremea aceea PNL și președintele doreau să facă alegeri anticipate, indiferent de consecințe. La fel suntem și acum, luăm în derâdere anumite chestiuni și există riscul să fim într-o situație din ce în ce mai rea”.

Alfred Simonis nu exclude varianta unui Guvern de specialiști

„Eu când vorbesc de Guvern de uniune națională, nu mă refer neapărat la o guvernare cu PNL, PSD-PNL sau alte partide. Eu mă refer la un Guvern susținut de forțele politice. Poate fi unul de specialiști, poate fi un Guvern de specialiști, pe care să-l susținem în Parlament cu toții. Nu trebuie neapărat să fie Orban și cu mine membri ai Guvernului sau eu știu, Orban și Ciolacu. Eu spun că în această situație, în care există această tentație de a lua decizii din rațiuni electorale, aflându-ne cu câteva luni înainte de alegeri, să stabilim un Guvern de specialiști, care nu va candida la următoarele alegeri, pe care să-l susținem cu toții și să ia deciziile corecte în această situație de pandemie”, a spus acesta, notează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel