Varianta Eris de coronavirus, în România. Dr. Adrian Marinescu spune că "este posibil să fie o creştere a cazurilor"
Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului "Matei Balş", a anunțat că varianta Eris a noului coronavirus este prezentă şi în România.
"În momentul în care un virus rămâne mult timp în circulaţie, aici vorbim despre SARS-CoV-2, el suferă în permanenţă mutaţii. Cele mai multe sunt mutaţii minore, fără semnificaţie, dar este clar că apar şi variante virale noi. Ceea ce se întâmplă în raport cu Eris, care are ca cod EG 5, nu înseamnă altceva decât altă variantă sau chiar subvariantă legată de Omicron, care se transmite extrem de uşor, care va ajunge să devină predominantă peste tot, lucru care s-a întâmplat şi cu cele anterioare. Se estimează că aproximativ 30% din cazurile noi de infecţie cu SARS-CoV-2 sunt cu această variantă, inclusiv în România. Sigur, trebuie să facem secvenţieri în aşa fel încât să vedem un trend ca să fie extrem de clar, să ne lămurim. (...) Trebuie să mai tatonăm puţin şi trebuie să avem secvenţieri încât să spunem clar cu date", a spus Adrian Marinescu pentru Agerpres.
"Nu se vorbeşte despre un val cum a fost cel anterior"
"Nu se vorbeşte despre agresivitate, nu se vorbeşte despre o schimbare şi nu se vorbeşte despre un val cum a fost cel anterior, dar ce am putut să constatăm noi de la 'Matei Balş' este o creştere a numărului de cazuri. Este evident că dacă ai mai multe cazuri se vor selecta şi cele care sunt cu ceva complicaţii şi care necesită internarea. Motiv pentru care avem ceva mai multe internări decât înainte. Nu putem să confirmăm că ele sunt neapărat cu Eris, pentru că acest lucru se va vedea într-un viitor apropiat, când vom face şi secvenţierile. Probabil că această variantă schimbă lucrurile şi face o diferenţă apropo de cazurile care sunt mai multe acum. Nu se poate trage o concluzie deocamdată (despre simptomatologie - n.r.)", a explicat directorul.
"Este posibil să fie o creştere a cazurilor"
"Nu se poate trage o concluzie că varianta vine cu lucruri noi, cel puţin din datele pe care le avem deocamdată. Eu nu m-aş repezi să vorbesc despre cifre, pentru că, până la urmă, în toată perioada începând din 2022 de când vorbim de Omicron am avut cazuri multe, că ele nu au mai fost diagnosticate, oamenii le-au rezolvat în scurt timp tratându-le ca pe o viroză este altceva", a afirmat Marinescu.
"Este posibil să fie o creştere (n.r. a cazurilor) - nu cred că va fi o creştere susţinută într-o mare măsură şi într-o perioadă lungă. Cred că lucrurile se vor aşeza. Trebuie să ştim despre ea, să constatăm că este o creştere, nu explozivă, dar este o creştere. Însă lucrurile pot fi ţinute sub control fără discuţie" a arătat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News