VAR ar putea fi folosit pentru lupta împotriva rasismului
Preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal, Gabriele Gravina, consideră că sistemul VAR-ul poate fi folosit pentru identificarea suporterilor vinovaţi de scandări rasiste.
Fotbalul italian şi autorităţile guvernamentale trebuie să ia măsuri împotriva rasismului existent pe stadioanele din peninsulă, chiar dacă numai un spectator este implicat, a declarat, joi, preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), Gabriele Gravina, care consideră că un sistem ca VAR-ul poate fi folosit pentru identificarea suporterilor vinovaţi, transmite Reuters.
Mai multe cluburi italiene au evitat sancţiunile pentru incidente rasiste, după ce tribunalul disciplinar din Serie A a considerat că scandările rasiste nu au fost perceptibile în stadion, chiar dacă au putut fi auzite la televizor. Cel mai recent caz este cel de la Cagliari, unde atacantul belgian al lui Inter Milano, Romelu Lukaku, a fost ţinta unor ţipete de maimuţă venite din tribune, dar nu s-a luat nicio măsură împotriva clubului din Sardinia.
Mă surprinde că unele scandări pot fi auzite clar, iar altele nu, deci trebuie să aflăm de ce se întâmplă asta, dar nu e normal'', a afirmat Gravina. Nu mă interesează cât de tare sau cât de multe sunt aceste scandări. Nu mă interesează dacă se aud clar sau nu. Dacă e doar o persoană, două sau zece, trebuie intervenit, a subliniat Gravina.
Preşedintele federaţiei italiene nu a oferit detalii despre sistemul de supraveghere care ar trebui folosit, dar a sugerat că poate fi folosit în timp real, după modelul VAR-ului (arbitrajul video), care permite arbitrilor să urmărească reluări ale incidentelor cheie pe un monitor aflat la marginea terenului.
Cluburile sunt capabile azi să-i identifice pe cei responsabili prin folosirea tehnologiei. Experimentăm un sistem şi vor discuta în curând despre asta, a precizat oficialul. Trebuie să colaborăm cu ministerul de interne şi să stabilim legi foarte stricte şi sancţiuni pe măsură. Vom folosi tehnologia, dar nu o putem folosi decât cu ajutorul poliţiei şi al ministerului de interne, a concluzionat Gabriele Gravina.
Exemplul dat: Bulgari - Anglia
Cel mai recent episod de rasism în fotbal s-a petrecut luni la Sofia, la meciul dintre Bulgaria şi Anglia (0-6), din preliminariile EURO 2020. Incidentele rasiste au atras demisia preşedintelui federaţiei bulgare, Nikolai Mihailov, opt suporteri bulgari au fost arestaţi, iar federaţia bulgară face obiectul unei proceduri disciplinare deschise de UEFA.
Ce s-a întâmplat la Sofia confirmă că rasismul este un fenomen josnic răspândit pe tot continentul, nu numai în Italia şi trebuie condamnat cu cea mai mare severitate, a comentat Gravina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News