Data publicării:
Vânzarea de valute străine a fost suspendată în Rusia
Vânzarea de valute străine va fi suspendată până pe 9 septembrie, a anunţat miercuri într-un comunicat de presă Banca Centrală a Rusiei, lovită de sancţiuni occidentale fără precedent din cauza ofensivei ruse în Ucraina, transmite AFP.
Între 9 martie şi 9 septembrie 2022,'băncile nu vor putea vinde valută străină cetăţenilor', se arată în comunicat, care adaugă că ruşii vor putea, totuşi, să schimbe valută străină în ruble în această perioadă.
Retragerea de numerar din conturile în valută deschise în băncile ruseşti va fi limitată la 10.000 de dolari americani până pe 9 septembrie, restul putând fi retras doar în ruble la cursul de schimb curent, potrivit aceleiaşi surse. Retragerile pot fi efectuate numai în dolari americani şi doar la casierie, indiferent de moneda contului, se arată în comunicat, care menţionează că intervalul de timp pentru orice astfel de tranzacţii ar trebui să fie 'de câteva zile'.
Rubla a doborât luni noi recorduri istorice de depreciere faţă de monedele occidentale, în contextul în care Rusia este lovită de sancţiuni occidentale fără precedent, care au vizat în special Banca Centrală şi cele mai mari bănci ale ţării. Marţi, economia rusă a suferit o nouă lovitură, după ce preşedintele american Joe Biden a anunţat un embargo asupra importurilor de petrol şi gaze din Rusia.
Citește și McDonald's, Starbucks şi alte lanţuri americane se retrag din Rusia
McDonald's şi alte câteva multinaţionale americane, acuzate că nu au întrerupt încă legăturile cu Rusia, au cedat marţi presiunii publice şi şi-au suspendat operaţiunile în Rusia, transmite AFP.
La fel ca PepsiCo şi Coca-Cola, gigantul fast-food-ului american a făcut în ultimele zile subiectul unui apel la boicot pe reţelele de socializare. Lanţul american McDonald's a anunţat marţi decizia de a închide temporar cele 850 de restaurante ale sale din Rusia şi de a-şi suspenda toate operaţiunile în această ţară.
'Situaţia este extraordinar de dificilă pentru un brand global ca al nostru şi sunt numeroase aspecte de luat în considerare', a declarat directorul general McDonald's, Chris Kempczinski. 'În acelaşi timp, respectarea valorilor noastre înseamnă că nu putem ignora suferinţa umană inutilă care are loc în Ucraina', a adăugat Kempczinski. Grupul are 62.000 de angajaţi în Rusia, pe care îi va plăti în continuare. Citește continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News