Vânzare Dinamo. Ionuț Negoiță: Am avut mai multe discuții
Clubul de fotbal Dinamo București este de vânzare, iar mulți oameni potenți financiari se interesează de cumpărarea lui. Ionuț Negoiță, patronul bucureștenilor, a declarat că, după conferința de presă organizată în urmă cu câteva zile când a făcut anunțul, mai multe persoane l-au contactat.
Până acum Ionuț Negoiță nu s-a înțeles cu vreunul dintre ei, dar a afirmat că va ceda pachetul majoritar celui care vine primul cu gândul de a semna actele. ”Să fie clar, eu am plătit salariile. Clubul Dinamo s-a împrumutat în tot acest timp, de când sunt eu patron, doar la Mircea Rednic, și asta pentru că s-a oferit el, nu l-am obligat noi.
Am avut mai multe discuții despre vânzarea clubului cu alți oameni în această perioadă, de când am anunțat că vând pachetul majoritar cu 1 leu. Cine vine primul și îndeplinește condițiile, adică dă acel leu plus 500.000 de euro pe care trebuie să-i aibă în momentul în care semnăm actele și poate să susțină ulterior clubul, aceluia îi vor preda acțiunile”, a declarat Ionuț Negoiță Negoiță, pentru doardinamo.ro.
Clubul din București este de vânzare de doi ani, dar până în acest moment, chiar dacă mai mulți oameni de afaceri și-au arătat intenția de a cumpăra entitatea, nu s-a ajuns la un consens. Negoiță a precizat că oamenii interesați sunt nevoiți ca la început să aducă jumătate de milion de euro, pentru a ”stinge” datoriile scadente. În total, datoriile clubului se ridică la 1.8 milioane de euro, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News