Data publicării:
Vanghelie, declarații. Gheorghe Nechita rupe tăcerea: Mi s-a sugerat foarte clar un ministru greu
Gheorghe Nechita, fost primar Iași, a avut o reacție după dezvăluirile făcute la Antena 3, miercuri seară, de Marian Vanghelie.
"Această listă a existat. (...) Spun că Marian Vanghelie are dreptate. Nu știu cine a făcut această listă, dar mai știu un lucru: știu că modul cum mi s-au făcut mie dosarele este, de fapt, un lucru care confirmă", a declarat, joi, 15 martie, într-o intervenție telefonică la Antena 3, Gheorghe Nechita.
"Eram apropiat de Ponta și Dragnea. (...) Și am fost surprinși de deciziile care s-au luat și mi-am dat seama că se luau în altă parte", a mai declarat acesta.
"Era un nume care se vehicula la procurorii DNA"
"Lia Olguța Vasilescu, când eram eu anchetat, în arestat preventiv și dus la DNA, era un nume care se vehicula la procurorii DNA, în cabinetele lor. Pentru că și eu am fost întrebat de Lia Olguța Vasilescu. Ce știu despre proiectele de la Craiova. Întâi și întâi, am fost întrebat indirect și apoi direct de Victor Ponta, ca să confirm lucrul acesta. După aceea, am fost întrebat de Lia Olguța Vasilescu. După, sigur de Dragnea. Și, încetul cu încetul, mi s-a spus, dacă nu poți să spui nimic despre aceștia, dă și tu un ministru greu", a spus Gheorghe Nechita.
"Presiune imensă"
Acesta a mai vorbit despre o presiune imensă la care a fost supus. "Mi s-a cerut foarte clar să recunosc. A fost o presiune imensă: recunoaște, recunoaște! (...) Mi-a spus nu mă interesează declarația dumitale, decât dacă recunoști. Apoi mi-a spus, dacă vrei să colaborăm și să beneficiezi de ajutorul nostru, trebuie să recunoști întâi faptele de care te acuzăm noi, oricare faptă ar fi aia. Și doi: să ne dai câteva date despre partid, despre cum s-au finanțat campaniile, despre Victor Ponta, cumnatul lui Victor Ponta, Liviu Dragnea, Olguța Vasilescu și, eventual, mi s-a mai sugerat foarte clar un ministru greu, dom'le, noi suntem DNA central", a mai declarat Nechita.
[citeste si]
"Mi s-a spus că nu voi scăpa de pușcărie în viața asta", a declarat fostul primar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News