Van Cleemput spune de ce s-a DESPĂRȚIT de Halep
Antrenorul belgian Thierry Van Cleemput a declarat, duminică, după despărţirea de jucătoarea română de tenis Simona Halep, că nu are ''armele'' pentru a ajuta fostul lider mondial, astfel că de comun acord cele două părţi au decis să pună capăt colaborării.
Ţin să spun că totul s-a desfăşurat bine la Doha, iar ea e o mare campioană şi o fată de treabă. A făcut un turneu bun. Dar nu mi se potriveşte deloc. Nu sunt capabil să o ajut. Doream o perioadă de încercare, de antrenamente la Bucureşti, şi o perioadă de încercare la turnee, înainte de a devenit oficial antrenorul său. Lucrurile au fost bune la turneu, dar, cum am mai spus, nu pot să o ajut şi nu mă tem să spun acest lucru. Nu-i pot oferi lucruri pe care nu le cunosc sau pe care nu ştiu să le fac. Ea face totul când e pe teren. Dacă joacă rău, nu e vina mea. Dacă joacă bine, nu e meritul meu. Nu am abilitatea de a putea cu adevărat să mă implic, nu am armele. Când am văzut asta, ne-am întrebat la ce serveşte (colaborarea, n. red.). Nu vreau să fiu alături de Simona Halep doar pentru a primi un salariu. Vreau să fiu alături de ea ca să îmi fac meseria de formator, pentru că pot propune soluţii. Iar aici nu am simţit asta, nici unul, nici altul. Şi ne-am spus că trebuie să continuăm colaborarea, pentru că ar fi o eroare, şi nu ar fi bine nici pentru ea, nici pentru mine, a declarat Van Cleemput pentru site-ul radioteleviziunii belgiene (RTBF).
Fostul antrenor al tenismanului belgian David Goffin a recunoscut şi problemele de comunicare întâmpinate de cei doi: Ea vorbeşte română, iar cu mine trebuia să vorbească în engleză, iar eu vorbesc franceza şi parţial engleza. Vocabularul comun, în engleză, nu era suficient. Însă nu a fost o problemă de comunicare, ci sentimentul a fost cel la care ne-am raportat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News