Vama Giurgiu, cozi de camioane pe mai mulți kilometri
Tirurile care aşteaptă trecerea frontierei prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, formează miercuri o coadă de câţiva kilometri, ce ajunge până în dreptul localităţii Frăteşti, situată la şapte kilometri de municipiul Giurgiu, ca urmare a traficului crescut la frontieră .
Potrivit ITPF Giurgiu, în câteva ore au sosit la ieşirea din ţară camioane cât în 24 de ore într-o perioadă normală de lucru. 'Miercuri în intervalul orar 7,00- 11,00 au fost înregistrate la PTF Giurgiu-Ruse, la ieşirea din ţară, 2.200 de turisme cu persoane care pleacă în vacanţă şi peste două sute de camioane. Da, a fost şi coadă de tiruri, pentru că prioritate au avut turismele. Totodată, şi traficul a fost crescut astăzi deoarece doar în patru ore au sosit la frontieră peste două sute de camioane, în condiţiile în care în 24 de ore, în mod normal, ies prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, un număr de aproximativ 350 de camioane', a declarat, pentru AGERPRES, şeful ITPF Giurgiu, Nicu Răboj.
Potrivit acestuia, ITPF Giurgiu a suplimentat personalul pentru fluidizarea traficului la trecerea frontierei. De asemenea, se aşteaptă ca duminică, 19 august, traficul să înregistreze din nou valori crescute, deoarece se vor întoarce din minivacanţa de Sfânta Maria turiştii plecaţi în Bulgaria, Grecia, Turcia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News