Valul de căldură din Olanda a făcut circa 400 de victime în plus faţă de cele dintr-o săptămână de vară
Valul de căldură, cu temperaturi record, care a lovit recent Europa, a făcut în săptămâna care a început pe 22 iulie în Olanda cu circa 400 de victime în plus faţă de cele care ar fi înregistrate într-o săptămână obişnuită de vară, a informat vineri Agenţia naţională de statistică din Olanda, CBS, citată de Reuters.
În total, 2.964 de persoane şi-au pierdut viaţa în Olanda în săptămâna respectivă, a declarat CBS, - cu 15% mai mult decât în timpul unei săptămâni obişnuite de vară.
Temperaturile au înregistrat valori record în Europa la sfârşitul lunii iulie şi pentru şi pentru prima dată de la debutul măsurătorilor, mercurul în termometre a ajuns la 40 de grade Celsius (104 Fahrenheit) în Olanda pe 25 iulie.
Numărul deceselor din Olanda, cu o populaţie totală de 17 milioane de locuitori, în acea săptămână a fost comparabil cu rata din timpul a două valuri de căldură din 2006, printre cele mai lungi din ţară, au precizat cercetătorii.
Circa 300 dintre decesele suplimentare au fost raportate în rândul persoanelor de peste 80 de ani.
Cele mai multe decese au fost înregistrate în estul Olandei, unde temperaturile au fost mai ridicate şi unde valul de căldură a durat mai mult decât în alte părţi ale ţării.
Acest val de căldură a fost al doilea care a lovit Europa într-o lună, însă specialiştii avertizează că astfel de fenomene meteorologice extreme ar putea deveni mai dese, odată cu încălzirea globală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News