Valeriu Zgonea traduce migrația parlamentarilor: Eu sunt șeful pieței și...
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, compară situația din Camera Deputaților cu ceea ce se întâmplă la piață: "Eu sunt șeful pieței și constat că s-au schimbat ponderile în piață și trebuie să iau noi taxe...".

Potrivit președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, migrația recentă a parlamentarilor de la un partid la altul impune modificări în Biroul Permanent. „Din păcate există în această perioadă foarte multe demisii din PNL și o parte din deputații neafiliați care nu intră pentru Biroul Permanent și la comisii au trecut la PC. Asta înseamnă că ponderea grupului PC e mai mare, decizia CCR ne obligă să vedem care e noua pondere", a spus Valeriu Zgonea.

Camera Deputaților, comparată cu o piață

Cât despre situația din Camera Deputaților, Valeriu Zgonea a oferit o explicație picantă: „UNPR funcționează în grupul PSD și are din ponderea PSD. În curtea mea există un vagon în plus de morcovi, morcovii sunt la mine în  curte. Sunt în curtea mea social-democrată. UNPR aparține grupului parlamentar PSD. din ponderea noastră, o cotă parte așa cum a fost negociată, o primesc cei de la UNPR. Și nu numai aici, ci și la nivelul Comisiilor Permanente. În grupul conservator a apărut un vagon nou de ardei, acum că e toamnă, ardei gras și atunci ardeiul ăsta gras aduce beneficii grupului PC. Pe cale de consecință, noi trebuie să vedem care este ponderea noului Birou Permanent în această sesiune și să dăm mai multe funcții PC dacă ardeiul gras înseamnă mai mulți bani pentru grupul conservator".

Valeriu Zgonea, șeful pieței: Trebuie să iau noi taxe

Întrebat ce fel de grădinar pierde toate legumele din prima zi de muncă, Zgonea a răspuns: "Nu știu, nu mă întrebați pe mine, trebuie să sunați la altă adresă. Eu sunt șeful pieței și constat că s-au schimbat ponderile în piață și trebuie să iau noi taxe, ca să fac mai mulți  bani la bugetul de stat, astfel încât i-am trimis pe liderii grupurilor parlamentare să stabilească ce-au produs fiecare în această primăvară, în această vară astfel încât să vedem care sunt prețurile și să cumpere și cetățeanul și să fie și ei mulțumiți", a continuat președintele Camerei  Deputaților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel