Data publicării:

Valeriu Zgonea s-a întâlnit cu cei trei senatori americani aflaţi în România

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut duminică o întrevedere cu cei trei senatori SUA aflaţi în vizită în România, John McCain, Ros Johnson şi Chris Murphy cu care a discutat despre parteneriatul strategic, proiectele energetice şi programul Visa Waiver.

Zgonea a abordat cu cei trei oficiali SUA subiectele legate de parteneriatul stategic cu România şi evoluţia situaţiei din vecinătatea estică, respectiv din Ucraina şi Republica Moldova, potrivit unui comunicat, citat de Mediafax.

"Cu acest prilej, preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că, în actualul context regional, este benefică o aprofundare a dialogului cu SUA în ceea ce priveşte domeniul energetic, prin promovarea unor proiecte energetice inter-regionale care să conecteze această zonă la resurse alternative de gaz şi să faciliteze independenţa energetică în regiune", precizează comunicatul citat.

De asemenea, el a subliniat necesitatea accelerării procesului de ridicare a vizelor pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii.

VEZI ȘI: Familia Zgonea are un nou membru- FOTO

"România şi-a dovedit seriozitatea în plan internaţional, prin respectarea angajamentelor militare şi rolul de partener strategic al SUA în regiune. Cetăţenii români au câştigat dreptul de a fi consideraţi prieteni de încredere ai SUA şi de a intra în programul american de liberalizare a vizelor. Ne dorim o includere cât mai rapidă a României în programul Visa Waiver, iar iniţiativele legislative promovate în prezent în Congresul SUA ne dau speranţa că acest obiectiv va fi îndeplinit în viitorul apropiat", a susţinut preşedintele Camerei.

La discuţiile cu senatorii SUA au mai participat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, deputaţii Ana Birchall, Georgian Pop, Zsolt Molnar şi senatorul Ben-Oni Ardelean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel