Data publicării:

Valeriu Zgonea este noul președinte al Camerei Deputaţilor

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
zgonea 1
zgonea 1

Valeriu Zgonea este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, acesta fiind ales cu 161 de voturi "pentru". Votul a fost secret, cu buletine. Deputaţii UDMR au fost prezenţi, asigurând cvorumul, dar nu au participat la vot.

 Liderul grupului PSD din Cameră, Valeriu Zgonea, a fost ales în funcţia de preşedinte al acestui for legislativ, cu 161 voturi "pentru" şi niciun vot "împotrivă", după ce Roberta Anastase a fost revocată, grupul UDMR fiind prezent, dar neparticipând la vot.

Zgonea a fost singura nominalizare făcută de grupurile parlamentare pentru funcţia de preşedinte al Camerei.

Anastase: E de datoria mea să atac la CC decizia de revocare a preşedintelui Camerei

Roberta Anastase, proaspăt revocată din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, marţi seară, că este de datoria ei să apere instituţia preşedintelui Camerei şi să atace la Curtea Constituţională decizia luată prin vot de deputaţi.

 "Iată că ce era de aşteptat s-a întâmplat (...) Sunt foarte grave lucrurile produse în ultimele ore", a spus Anastase, precizând că intervenţia ei nu este în apărarea persoanei Roberta Anastase.

"E de datoria mea de a apăra instituţia preşedintelui Camerei Deputaţilor şi de a ataca la Curtea Constituţională decizia", a spus fostul preşedinte al Camerei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel