Agitația propagandei și a Opoziției
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, potrivit unui comunicat de presă al PSD, că "Opoziția și propaganda se agită acum, dar amintesc tuturor că Guvernul are în spate votul cetățenilor și pe cel al Parlamentului. Acestea sunt instanțele care dau legitimitate Guvernului, iar acest Guvern și Victor Ponta au primit legitimitate de la Parlament și de la alegători. Prin urmare, Executivul trebuie să își ducă mai departe mandatul, cu Victor Ponta premier, indiferent de agitația unora sau a altora".
Ridicol și suspect
Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD, a transmis, printr-un comunicat de presă, că "faptul că premierul este atacat cu un subiect reîncălzit chiar acum, tocmai când PNL depune moțiune de cenzură, este de-a dreptul ridicol și suspect. Acuzaţiile aduse la adresa premierului nu au nicio acoperire. De atâtea ori am văzut public documentele care atestă că Victor Ponta nu are şi nu a avut nici un fel de relaţie comercială cu societăţile Turceni şi Rovinari. Mai mult decât atât, Victor Ponta nu a făcut niciodată parte din societatea de avocaţi Şova şi Asociaţii".
Politica, în Parlament
"Este o temă veche, în care instituțiile implicate au transmis deja că Victor Ponta nu are nicio legătură cu problema Turceni - Rovinari. Dovezile au fost prezentate deja public de premierul Victor Ponta, iar astăzi au fost din nou publicate, pentru cine nu a vrut să le vadă prima oară. Însă dincolo de aceste dovezi, mai este un lucru clar: politica trebuie să se facă în Parlament, nu la DNA sau prin intermediul speculațiilor!" este poziția senatorului PSD, Daniel Savu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video