Data actualizării:
Data publicării:

Valeriu Steriu, purtătorul de cuvânt al PSD, declaraţii după aflarea rezultatelor din primul tur al prezidenţialelor

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp

Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, a făcut mai multe declaraţii de presă după intrarea Vioricăi Dăncilă în turul II, anunţând că urmează mai multe decizii pentru creionarea campaniei electorale. 

Alegeri prezidentiale 2024

Conform rezultatelor parţiale BEC, Viorica Dăncilă a intrat în turul II, alături de Klaus Iohannis. 

Pe locul III s-a clasat liderul USR, Dan Barna. 

"Suntem la partid cu un întreg program de activităţi pentru azi. Suntem în primul rând în discuţie directă cu mulţi colegi din teritoriu, analizăm la cald rezultatele. Până acum, tot ce înseamnă numărătoare paralelă se confirmă cu AEP şi suntem mulţumiţi cu acest sistem. Dorim să le mulţumim preşedinţilor de organizaţii care şi-au făcut treaba. Analiza se va face judeţ cu judeţ, localitate cu localitate. ne uităm la cifre, strategii, şi avem multe concluzii pentru turul II. După-amiază va veni şi dna preşedinte şi vom consolida strategia. Nu a fost o surpriză intrarea în turul II, ştiam că avem resursele necesare. Eram dornici să vedem românii ieşind la vot pentru PSD, ne uităm atent la ce se întâmplă în diaspora, suntem mulţumiţi că am găsit o soluţie pentru ei. Sper ca acest subiect să fie închis pentru totdeauna şi să avem aprecieri şi de acolo. 

Ne dorim mult o dezbatere, avem în acest sens invitaţii de la câteva televiziuni şi le dăm curs, dar avem nevoie de un adversar. În primul tur nu am văzut o dorinţă din partea dlui Iohannis. Vom iniţia discuţii, vom stabili care e modalitatea. De-a lungul timpul, echipele de campanie s-au întâlnit şi au stabilit. Au fost momente de referinţă în istoria democraţiei şi au oferit electoratului motivele pntru care să aleagă un preşedinte", a spus Valeriu Steriu la sediul PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel